Mircea Solcanu, furios după moartea lui Răzvan Ciobanu. Ce spune fostul prezentator?

Actualizat:
1 mircea solcanu furios dupa moartea lui rzavan ciobanu2 jpg jpeg

Moartea tragică a designerului Răzvan Ciobanu a şocat o lume întreagă. Printre cei care au fost cel mai afectaţi de trecerea în nefiinţă a acestuia este Mircea Solcanu, fostul prezentator TV, retras de mulţi ani din lumina reflectoarelor.

Mulţi deplâng moartea lui Răzvan Ciobanu. Printre aceştia se numără Mircea Solcanu, despre care se ştia că era un aproapiat al regreatului designer. Fosta vedetă TV a făcut o postare în mediul online prin care şi-a exprimat regretul şi durerea vizavi de tragica dispariţia a acestuia, dar şi dispreţul faţă de cei care îi terfelesc imaginea.

Mircea Solcanu, îndurerat de moartea lui Răzvan Ciobanu

Fostul prezentator al emisiunii „Poveştirile de noapte”, care şi-a recunoscut orientarea sexuală chiar în prima zi de emisie, şi-a amintit de relaţia de prietenie care îl lega de designerul Răzvan Ciobanu. ”De cele mai multe ori când ne vedeam râdeam că suntem doar doi gay în România... aşa era pe atunci. Astăzi mă gândesc că eram doar doi oameni curajoşi şi asumaţi”, este mesajul îndurerat pe care Mircea Solcanu l-a postat în mediul online, alături de o fotografie alb-negru, care îi înfăţişează pe cei doi în urmă cu mai mult timp.

Mircea Solcanu, înfuriat după moartea lui Răzvan Ciobanu

Fostul prezentator n-a ratat ocazia şi de a-i lua apărarea celui care a fost Răzvan Ciobanu, menţionând că zvonurile apărute în presă în ultima vreme sunt menite să-i terfelească imaginea şi că nu reprezintă neapărat realitatea. ”Aş putea să vorbesc şi eu şi Rita (n.r. Mureşan) zile întregi despre om şi despre curajul lui. Indiferent ce vor spune mulţi, memoria unui talent nu o voi lăsa terfelită în niciun chip, ba din contră o voi onora aşa cum merită nu numai un prieten, dar în primul rând un om mişto. Dumnezeu să te odihnească prieten drag”, este mesajul complet opostat de Mircea Solcanu pe contul lui de Instagram, în memoria prietenului lui, designerul Răzvan Ciobanu.

Răzvan Ciobanu şi-a pierdut viaţa a doua zi de Paşti

Amintim că celebrul designer Răzvan  Ciobanu şi-a pierdut viaţa, a doua zi de Paşti, într-un tragic accident rutier, care a avut loc la intrarea în satul Săcele.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg