Mirela de la „Insula iubirii“, în rochie de mireasă pe internet! S-a căsătorit cu Ionuţ?

Actualizat:
1 mirela insula iubirii mireasa 2 jpg jpeg

În acest sezon al emisiunii „Insula iubirii“, aproape toate concurentele au căzut pradă ispitelor masculine, însă au existat şi femei care au încercat pe cât posibil să nu arate că ar fi atrase de bărbaţii care le făceau curte.

Dacă cea mai schimbătoare a fost Hanne, care i-a declarat iubirea lui Andy, dar apoi a spus că acesta se ţine după ea şi ei nu îi place acest lucru, deoarece ea se gândeşte doar la Bogdan, concurenta care a părut cea mai lucidă şi cu picioarele pe pămând a fost Mirela, iubita lui Ionuţ.

Cu toate că l-a văzut pe iubitul ei foarte apropiat de Nicoleta, Mirela de la „Insula iubirii“ s-a ţinut tare şi nu i-a oferit satisfacţie lui Mircea, cel care a spus foarte sincer că aceasta este o femeie de care el s-ar putea îndrăgosti şi cu care ar putea rămâne şi după terminarea emisiunii.

image

Mirela a simţit că este pe placul lui Mircea, dar a spus că, deşi îl place şi ea, vrea să vadă ce se va întâmpla după „Insula iubirii“ şi dacă spusele ispitei vor fi acoperite şi de fapte sau dacă vor rămâne doar la stadiul de încercări pentru a ajunge împreună în pat.

În vara acestui an, după ce filmările pentru „Insula iubirii“ se terminaseră şi concurenţii erau deja acasă, Mirela a postat pe Instagram câteva fotografii care i-au pus pe mulţi pe gânduri: concurenta apare în rochie de mireasă. Oare să fi făcut nunţă cu Ionuţ sau ei s-au despărţit şi ea doar îşi promovează hainele?



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg