Mirela Vaida, surprinsă de soţ cu o vacanţă. Prin ce a trecut prezentatoarea în Turcia

Actualizat:
6 turcia20 jpg jpeg

Mirela Vaida a împlinit, zilele trecute, 40 de ani şi a fost surprinsă de soţ cu un cadou pe măsură: un sejur în Turcia. Ajunşi la Instanbul, cei doi au avut parte de surpriza vieţii lor.

”Un cadou-surpriză din partea soţului, cu ocazia lui "happy 40"! Weekend la Istanbul! Am prins, în două zile, toate anotimpurile: de la viscol şi ninsoare, la vânt, lapoviţă şi azi, soare! Oricum ar fi, Istanbulul are farmecul lui pe orice vreme!”, povesteşte Mirela.

4 turcia4 jpg jpeg

Prezentatoarea şi soţul ei îşi mai doresc un copil.

„Ne gândim des la al patrulea copil, am şi ales nume pentru fetiţa noastră, că fetiţă vrem să fie. Doar că a fost un pic mai greu pentru noi, am stat în casă cu trei copii timp de 8-9 luni şi ne-am dat seama că nu e tocmai uşor. Avem doar o bonă, care e cu noi de 4-5 ani, şi patru copii mici înseamnă patru destine de care trebuie să te ocupi, înseamnă patru personalităţi, patru griji în plus, pe lângă bucurii, evident”, spunea Mirela pentru OK!



Recente pe Ok! Magazine

Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg