Mischa Barton, spitalizată de urgenţă într-o clinică psihiatrică. Cum au găsit-o vecinii?

Actualizat:
mischa barton jpg jpeg

Acum 14 ani era idolul adolescentelor graţie rolului de succes din serialul ”The O.C.”! Acum, însă, Mischa Barton mai e doar umbra a ceea ce-a fost. Ieri, actriţa de 31 de ani a fost internată de urgenţă într-o clinică de psihiatrie.

Mischa a fost internată într-o clinică de psihiatrie pentru o evaluare.

Vecinii actriţei au apelat serviciu de urgenţă după ce au sesizat că aceasta, îmbrăcată sumar, este urcată pe gardul casei sale din West Hollywood şi că ţipă după ajutor. Ajunse la faţa locului, oficialităţile au constatat că este vorba despre actriţa hollywoodiană şi că starea ei de sănătate mentală e precară.

Chipurile, aceasta striga în gura mare că mama sa, care i-a fost şi manager timp de 15 ani, este o vrăjitoare care vrea să-i facă rău, că se apropie sfârşitul lumii şi alte lucruri fără înţeles.

Din fericire, actriţa a cedat la rugăminţile poliţiştilor şi i-a însoţit de bunăvoie la o clinică din apropiere pentru o evaluare psihiatrică. Din primele constatări, se crede că Mischa era sub influenţa drogurilor, patimă pe care ştim că o are de mai mulţi ani.

De altfel, aceasta nu este prima oară când Mischa Barton este internată într-o clinică de psihiatrie. În iulie 2009, aceasta a fost spitalizată după ce a refuzat medicamentaţia şi a intrat într-un conflict cu o asistentă. Iar cu doi ani înainte, adică în 2007, a fost arestată din cauza faptului că a condus sub influenţa drogurilor.

foto: arhivă



Recente pe Ok! Magazine

elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg