Monica Bellucci. Bond Girl, după 25 de ani

Frumuseţea ei matură e un mix mediteranean cu reflexii sud-americane. O alegere îndrăzneaţă pentru noua peliculă 007, experienţa despre care actriţa ne-a împărtăşit în acest interviu.

A jucat roluri dintre cele mai diverse, de la Malena până la Maria Magdalena din Patimile lui Hristos al lui Mel Gibson. De data aceasta, întruchipând-o pe enigmatica Lucia Sciarra în Spectre, Monica face un rol memorabil, după cum spun chiar producă­torii. Divorţată de Vincent Cassel în 2013, după 14 ani de căsnicie, cu care are două fete, Deva (11) şi Leonie (6), la 51 de ani, actriţa susţine că alegerea acestui rol a fost cât se poate de matură, ţinând cont că în urmă cu 25 de ani primise oferta de a juca în Tomorrow Never Dies. În cele ce urmează, ea ne-a povestit despre viaţa din faţa şi din spatele cortinei publice.

Aşadar,

, un moment important pentru tine...

Monica Bineînţeles, orice film Bond este un astfel de moment. Şi am şi avut ocazia să colaborez cu Sam Mendes, pe care îl respect enorm, dar şi faptul că fac parte dintr-o asemenea franciză mă flatea­ză. Am un deosebit respect pentru femeile Bond. Încerc mereu să găsesc un alt apelativ pentru aces­tea, nu pot să le numesc „fetele Bond“. Prefer „fe­meie“ sau „lady“. Mai ales pentru că am depăşit vârsta de jumătate de secol.

Ai fost surprinsă când ai primit această ofertă?

Agentul meu a fost. M-a sunat şi a zis: „Vrei să râzi? M-a sunat Sam Mendes, vrea să ne în­tâlnim la Londra“. Aşa că ne-am dus, ne-am în­tâlnit şi am întrebat: „Trebuie s-o înlocuiesc pe Judi Dench?“. Şi, evident, n-a fost asta. Iată că şi o „bătrână“ ca mine o poate juca pe Bond Girl. Nu fac parte din tagma de la Hollywood, n-am locuit niciodata în L.A., toate filmele în care am jucat au fost filmate în Europa. Iar în Franţa, unde locuiesc, chiar şi după 60 de ani poţi primi un rol care să te pună în valoare. Şi asta e minu­nat, e o altă perspectivă asupra feminităţii.

În urmă cu câţiva ani ţi s-a mai făcut o ofertă pentru un rol în această franciză...

Câţiva? (râde) Acum 25 de ani, mai exact!

Din câte ştiu, tu ai fugit de acel rol.

Eram foarte tânără, nu îmi amintesc ce s-a întâmplat atunci.

Era pentru

, nu?

Dacă spui tu, eu nu mai ştiu exact, probabil. Dar mă bucur că nu am acceptat atunci, pentru că atunci ar fi fost firesc s-o fac, acum, însă, e mult mai interesant. Am apreciat mai mult acum faptul că am lucrat cu Sam Mendes.

Atâţia ani s-a pus accentul pe frumuseţea ta. Te îngrijorează în vreun fel că trecerea anilor ţi-ar putea afecta cariera?

Corpul este construit din atâtea emoţii. Tre­buie să nu te minţi, să fii tu. Încerc să mă desco­păr pe mine în fiecare personaj, cea care sunt la vârsta dată. Limbajul trupului este atât de im­portant pentru un actor. Pentru un violonist e vioara lui, pentru noi, corpul este instrumentul prin care dăm viaţă atâtor emoţii. Şi atâta timp cât pot transmite emoţie e tot ce contează.

Dar îmbătrânirea te îngrijorează?

Dacă gândeşti din perspectiva sănătăţii, da. Eu vreau să fiu sănătoasă. Odată cu trecerea timpului, îţi pierzi sănătatea biologică, dar capeţi altă putere, capeţi experienţă, ai o altă capacitate de înţelegere a lucrurilor. Sunt, mai degrabă, speriată de moarte, pentru că am două fete pe care vreau să le văd mari. Nu ai cum să te lupţi cu trecerea timpului, trebuie să o accepţi. Înainte de a le avea pe fete, nu mă gândeam la moarte, nu mă speria nimic şi nu simţeam că îmbătrânesc.

Ce crezi că înseamnă pentru fetele tale faptul că eşti Bond Girl?

Oh, sunt aşa de tinere, că o privesc ca pe o problemă. Îmi spuneau: „Mami, când termini filmările? Au trecut trei săptămâni de când ai plecat de-acasă“. Deci nu ştiu exact cum stau lucrurile. Sunt o italiancă autentică, fac totul mai încet, am născut primul copil la 40 de ani, pe cel de-al doilea la 45 şi joc în seria Bond la 50. (râde)

Pentru multe dintre femei eşti un exemplu despre cum să le ai pe toate: familie şi carieră.

Niciodată nu am privit lucrurile astfel. Provin dintr-o cultură în care a fi mamă e mult mai im­portant decât a avea o carieră. Aşa că am vrut să pun accentul pe carieră înainte de a avea copii. Şi acum am de învăţat atât de multe de la fetele mele şi asta îmi place la ipostaza de mamă. Da­torită lor sunt un om mai bun.

Din această cauză nu te mai implici în aceste proiecte atât de des?

Doar de două ori pe an, pentru că vreau să pe­trec cât mai mult timp cu ele. Asta nu înseamnă că nu îmi place ceea ce fac, îmi place, dar priori­tizez lucrurile. Nu îmi place, însă, să fiu în lumi­na reflectoarelor.

Care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit?

Nu e neapărat un sfat. Părinţii m-au învăţat să înţeleg oamenii. Provin dintr-o familie plină de iubire şi protecţie, care m-a învăţat să mă respect pe mine şi pe ceilalţi.

Interviu: the interview feed. foto: guliver/getty images/splash news, SPECTRE© 2015 Metro-Goldwyn-Mayer Studios Inc.