Monica Lewinsky: povara fostei amante. Ce spunea Bill Clinton despre relaţia cu ea

Actualizat:
1 monica jpg jpeg

După mai bine de 20 de ani de la scandalul declanşat de aventura ei cu Bill Clinton, fosta internă de la Casa Albă nu şi-a găsit încă liniştea. Să fie, oare, tardive recentele regrete ale fostului preşedinte?

Asocierea cu o persoană atât de cunoscută şi de influentă ca preşedintele american ar trebui să genereze numai beneficii şi privilegii pentru oricine de pe lumea asta, însă fosta internă – şi amantă – de la Casa Albă a primit doar critici nemiloase după ce-a fost făcută publică aventura ei de doi ani cu Bill Clinton (73). Iar decăderea ei răsunătoare a fost provocată şi de reacţia celui de-al 41-lea preşedinte american, care a negat, în primă instanţă, orice apropiere intimă de Monica (46). „Nu am avut relaţii sexuale cu această domnişoară”, spunea el răspicat în 1998. S-a răzgândit de-atunci şi a scăldat-o cumva neconvingător, pretinzând că el nu consideră sexul oral... sex. Şi abia anul acesta a detaliat zguduitoarea lui infidelitate.

În martie, a fost difuzat documentarul Hillary, în care fostul şef de stat a vorbit fără nicio reţinere despre aventura lui cu Lewinsky. Trecând peste faptul aproape ilar că producţia video are ca titlu numele soţiei, dar conţinutul este legat aproape în totalitate de amantă, acesta ne oferă cea mai onestă abordare a lui Clinton cu privire la delicatul subiect, recunoscând că s-a culcat cu Lewinsky ca să scape de stresul preşedinţiei. „Toată lumea are temeri, dezamăgiri şi presiuni la care e supus, iar eu găsisem cum să scap de anxietatea pe care o simţeam...”, a spus el fără ocolişuri. Mai mult, aproape că şi-a cerut scuze pentru inconvenientele cauzate fostei membre ale staff-ului prezidenţial:

„E groaznic ce-am făcut, acum sunt un om complet schimbat.” Nu chiar, având în vedere că, dacă ea l-a ajutat pe Bill să suporte mai uşor responsabilităţile avute în mandatul său, „sacrificându-se”, astfel, pentru ţară, el nu i-a întors niciodată favoarea, asistând impasibil la prăbuşirea ei morală şi profesională. „După scandal, mi-era imposibil să mă întreţin, să-mi găsesc de lucru”, a declarat ea anul trecut. Mai mult, actuala activistă anti-cyberbullying s-a autointitulat „pacientul nr. 0 al hărţuirii online”, atât de dureros şi de fără precedent a fost dispreţul cu care a fost tratată post-aventură. „Făceau glume pe seama siluetei mele, spuneau că nu eram nici măcar atrăgătoare”, a mărturisit cea diagnosticată cu sindromul post-traumatic. Ce i-ar mai putea curăţa imaginea Monicăi acum, în al 13-lea ceas? Nişte scuze oferite în mod public de Clinton i-ar mai estompa din suferinţă, însă, iată, se lasă aşteptate de peste două decenii.



Recente pe Ok! Magazine

WhatsApp Image 2026 03 17 at 13 41 22 (3) jpeg
Roxana Ostroveanu   Facebook jpg
Alex Velea, Smiley și Connect R la podcastul Fain și simplu al lui Mihai Morar   captură de ecran (11) png
teyana taylor oscar 2026 foto profimedia 1083458937 (1) jpg
FotoJet (66) jpg
Victoria Beckham, Brooklyn Beckham  foto   Profimedia jpg
Anna Wintour și Anne Hathaway la Oscar 2026   profimedia 1083386272 jpg
Jessie Buckley, Michael B  Jordan, GettyImages 2266736740 jpg
FotoJet (65) jpg
Cornel Ilie foto OK Magazine Sorin Stana jpg
cindy crawford gettyimages jpg
Pedro Sánchez, GettyImages (4) jpg
FotoJet (64) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0484321025 jpg
mugurel vrabete jpeg
Nicole Kidman foto nino munoz pentru Variety jpg
Selena Benny png
FotoJet (63) jpg