Monica Tatoiu pleacă din România: "Facturile sunt mari încă de anul trecut"

29 septembrie, 2022
tatoiu3 facebook jpg

Monica Tatoiu a ajuns să se simtă mai bine peste graniță decât în țară. Sătulă de facturile uriașe, fosta femeie de afaceri va părăsi România pentru câteva luni.

„La mine facturile sunt mari încă de anul trecut, din octombrie. Era să fac infarct. Am făcut reclamații încă de atunci. Am schimbat, între timp, furnizorul. Dar mi-am cumpărat lemne, am curtea plină. Acum câteva zile, au fost 19 grade. Am un șemineu care încălzește toată casa. Plus că două luni voi fi plecată, deci nu va fi chiar așa rău, doar că trebuie să menții o anumită temperatură în casă”, spune Monica Tatoiu pentru Impact.ro.

„Voi pleca în Guadalupe cam toată luna noiembrie, de pe 6, până pe 7 decembrie. Apoi vin, fac sărbătorile acasă, după care, de pe 26, voi pleca în Caraibe. Merg la sufundări și mă mai întorc pe 23 februarie. Foarte mulți englezi, spanioli, francezi, închid casele, lasă temperatura doar să nu înghețe țevile, își iau animalele de companie și pleacă. În Reunion am întâlnit pensionari de la Paris care stăteau trei luni, și se întorceau abia în martie. Prețurile sunt foarte ok.

Un apartament pe malul mării în Reunion de două camere te duce la 500-600 euro, iar mâncarea nu e scumpă. E mai iefin ca la București. Eu am șase pisici, iguana, dar va rămâne prietena mea, care stă sus la etaj, și va avea ea grijă”, a mai spus Monica Tatoiu.



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg