Mr. Bean s-a mutat cu iubita, la câteva săptămâni de la divorţ

Actualizat:
Rowan Atkinson photo call jpeg

Rowan Atkinson a făcut deja pasul următor în relaţia cu mult mai tânăra sa iubită! Potrivit DailyMail, Mr.Bean (60) şi partenera sa, actriţa Louise Ford (32), s-au mutat împreună!

Rowan şi Louise

Nici bine nu s-a despărţit de soţie, că Rowan a şi sărit în trenul ”traiului comun” cu iubita sa, Louise. Se pare că cei doi s-au mutat împreună într-o casă din nordul Londrei, pe care actorul a cumpărat-o imediat după separarea de Sunetra Sastry, contra sumei de 4, 65 milioane de dolari.

Casa în care Rowan şi Louise locuiesc acum

Asta nu poate însemna decât că relaţia lor este una puternică, după cum, de altfel, a declarat şi un prieten de-al lor: ”Rowan şi Louise sunt persoane incredibil de discrete. Iar faptul că s-au mutat împreună demonstrează că au o relaţie foarte serioasă”.

Louise şi Atkinson au apărut public prima dată în 2014, după ce mariajul de 23 de ani de-al lui Rowan cu Sunetra s-a destrămat.

La momentul despărţirii de Sunetra, Rowan avea o vilă de 11 milioane de dolari, localizată în Oxfordshire, în construcţie. Odată cu divorţul, însă, actorul a renunţat la acea casă în favoarea celei din nordul Londrei.

Lily Atkinson, Rowan şi Suntra

Comediantul, care are o avere estimată la 70 de milioane de dolari, are doi copii cu fosta nevastă: un băiat pe nume Ben, în vârstă de 22 de ani, şi o fată pe nume Lily, în vârstă de 20 de ani.

Sursa foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg