Muhammad Ali a murit, legenda trăieşte!
Pe numele său real Cassius Clay, s-a stins din viaţă la 74 de ani, după 30 de ani de luptă cu necruţătoarea boală Parkinson şi o pneumonie cu care se lupta încă din 2014.
Muhammad a murit la 74 de ani
Internat joi într-un spital din Arizona, unde fusese conectat la aparate, acuzând probleme respiratorii, acesta a decedat în urma unor complicaţii. Medicii au anunţat familia că şansele de supravieţuire sunt mici, iar purtătorul de cuvânt al acestuia a făcut publice informaţiile conform cărora sportivul se afla într-o stare extrem de gravă. De altfel, acesta fusese internat de două ori la finalul lui 2014 şi la începutul lui 2015, fiind diagnosticat cu pneumonie. Ceremonia de adio va avea loc, aşa cum şi-a dorit acesta, în oraşul său natal, Louisville, Kentucky.
Viaţa lui a fost, însă, demnă de un roman. A fost acest Luther King al sportului, căci cel al cărui nume se confundă cu boxul este mai mult decât o legendă. A avut convingeri politice puternice, pentru care a militat toată viaţa şi pe care şi le-a expus în ciuda bolii teribile care i-a măcinat ultimii ani de existenţă.
OK! îţi prezintă povestea Regelui, singura vedetă de pe Walk of Fame care a refuzat ca steaua reprezentativă să fie pusă pe celebrul trotuar, fiind, în prezent pe peretele Dolby Theatre, acolo unde are loc ceremonia de decernare a Premiilor Oscar. Motivul a fost ca numele lui să nu fie călcat în picioare de cei care nu au respect pentru ce a realizat el.
Au trecut mai mult de 50 de ani de când numele lui era rostit, pentru prima dată, de o lume întreagă, la Olimpiada de la Roma din 1960, acolo unde sportivul era încoronat campion. Era primul pas, unul atât de important,către nemurirea pe care i-o aduce supranumele „TheGreatest of All Time“. Numai că,în acei ani, numele lui se scria şi se pronunţa altfel. Cassius Marcellus Clay venea pe lume pe 17 ianuarie 1942 în oraşul american Louisville, din statul Kentucky, într-o familie numeroasă, sportivul având o soră şi alţi patru fraţi. Tatăl lui Clay, descendent al sclavilor africani din sudul atât de rasist pe atunci, era metodist, dar copiii lui au fost crescuţi în cultul Baptist.
Micuţul Cassius poate că n-ar fi fost convins să se dedice boxului, dacă o întâmplare din copilăria lui nu l-ar fi adus faţă în faţă cu un ofiţer de poliţie. Ei bine, pe când avea doar 12 ani, viitorul pugilist voia să-i „facă felul“ unui hoţ care-i furase bicicleta, însă un ofiţer de poliţie din Louisville l-a oprit, recomandându-i să înveţe mai întâi să boxeze. Zis şi făcut. Succesul lui Clay în boxul amator avea să se traducă la 100 de victorii şi doar cinci înfrângeri şi să culmineze cu medalia de aur de la Roma, la categoria semigrea. Clay era campion olimpic, însă nu avea voie să intre în barurile americane pentru albi. Frustrat, boxerul avea să mărturisească că şi-a aruncat medalia în râul Ohio, deşi unii biografi ai campionului neagă acest lucru, susţinând că, defapt, a pierdut-o. Însă faima în acest sport atât de dur avea să se construiască în ringurile profesioniste, acolo unde Clay a debutat pe 29 octombrie 1960, într-un meci cuTunney Morgan Hunsaker,un şef de poliţie din West Virginia.Ceea ce a realizat în box acest mare campion este demn de un manual al acestui sport: două meciuri colosale cu Sonny Liston, în urma cărora Clay s-a autoproclamat„The Greatest“, trei încleştări epice cu Joe Frazier, o victorie incredibilă asupra lui George Foreman şi detronarea lui Leon Spinks, în cursa pentru al treilea titlu la categoria supergrea. Clay avea să fie încoronat în anii 1964, 1974 şi 1978. De fapt, respectând adevărul istoric, nu Clay era campion, ci Muhammad Ali, acel nume pe care fostul baptist l-a primit după convertirea la Islam. „Cassius Clay este numele meu de sclav“, declara Ali, deşi, la început, puţini au acceptat să i se adreseze aşa. Sportivul avea să declare, mai târziu, că a participat la prima întâlnire a Naţiunii Islamice, un fel de organizaţie a musulmanilor de culoare, în 1961. La început, în secret.
Sonji Roi, prima soţie
După ce a fost recrutat de Naţiune în 1964, Ali a făcut publică noua lui religie. Numai că, în acelaşi timp, şi-a atras şi dezaprobarea albilor şi chiar a unor afro-americani, care priveau organizaţia ca pe una a urii, ce propovăduia violenţa. Nici Ali nu-şi făcea favoruri cu declaraţii de genul„Inamicii mei sunt albii, nu Vietcongul“, legat de războiul din Vietnam, sau „Nu vrem să trăim printre albi“ . În 1975, Ali face trecerea de la secta Naţiunea Islamică către Sunnism, curentul religios majoritar al Islamului. Din păcate, convingerile religioase aproape extremiste a veau să-l coste (nu definitiv, însă)primul titlu mondial la categoria supergrea. S-a întâmplat în 1967,când forul boxului american i-a retras centura de campion şi i-a suspendat licenţa depracticare a acestui sport, după ce Ali a refuzat să meargă la război, în Vietnam. Dacă Departamentul de Justiţie l-ar fi pus sub acuzare, sportivul ar fi ajuns după gratii şi ar fi stat acolo mult şi bine. Americanilor nu le plac dezertorii. Mai ales dacă aceştia sunt de culoare. Totuşi, Ali a primit o amendă de 10.000 de dolari şi o condamnare la cinci ani de închisoare,pentru carea făcut apel, iar titlul retras atunci a fost primit înapoi în 1971. „De ce îmi cer ei să-mi pun uniforma şi să merg la 10.000 de mile distanţă de casă, să arunc bombe peste oamenii maronii din Vietnam,când «negroteii» din Louisville sunt trataţi ca nişte câini şi li se refuză drepturile umane?“, avea să se întrebe atunci cel care devenise o portavoce adrepturilor civile. Decizia justiţiei americane a lovit, totuşi,serios în cariera pugilistului, căci timp de trei ani, acesta n-a mai avut voie să boxeze, şi vorbim de unii dintre cei mai buni ani ai acestuia. În 1967, Ali avea 25 de ani.
Belinda Boyd, a doua soţie
Ultimul lui meci la profesionişti, din anul 1980, împotriva lui Larry Holmes, avea să-l coste pe Ali ceva mai important decât onoarea: sănătatea. Necruţătoarea boală Parkinson, cu care Ali a fost diagnosticat în1984, ca urmare a leziunilor la nivelul creierului adunate în timpul meciurilor, a făcut dintr-un sportiv odată agil şi guraliv o imagine imposibil de privit, în special în ultimii ani. Muhammad Ali se mişca greu,nu putea vorbi, tremura şi nu-şi putea controla mâinile. „La început, era foarte speriat. Nu erau resurse, nu erau medicamente speciale. Se ştia doar că sindromul Parkinson nu are leac, ceea ce nu s-a schimbat nici acum, tratamentele doar întârzie evoluţia bolii.
Veronica Porsche, a treia soţie, şi una dintre fetiţele lor
După ce şi-a învins teama, tata a ieşit în public, zicând:«Acesta sunt eu!».Deşi i-a fost mare ruşine la început.Tocmai el, cel cu gura mare, să nu poată vorbi normal?“ , povestea fiica cea marea lui Ali, Rasheda. Ca de fiecare dată, campionul n-a dezarmat, ci a provocat boala, fundaţia care-i poartă numele finanţând cercetările în legătură cu această teribilă maladie degenerativă. Şi a făcut asta timp de 30 de ani, până când ne-a spus “Adio!”. „Atâţia oameni mari au suferit de Parkinson, inclusiv Papa Ioan Paul al II-lea. Doar oamenii măreţi sunt încercaţi de Dumnezeu …“
Muhammad şi Lonnie Williams, cea de-a patra şi ultima soţie
Laurii dinaintea declinului
Muhammad a câştigat 56 de meciuri, din care 37 victorii prin KO. În întreaga sa carieră a avut 5 înfrângeri şi trei titluri mondiale la categoria supergrea.
Familia înainte de toate
Muhammad Ali a fost căsătorit de patru ori şi are şapte fiice şi doi fii. Între 1964 şi 1966, sportivul a fost însurat cu chelneriţa Sonji Roi, de care a divorţat din cauza refuzului acesteia de a respecta unele cerinţe ale religiei islamice. A doua lui soţie, Belinda Boyd (între1967-1977), s-a convertit şi ea la Islam şi i-a dăruit boxerului patru copii: Maryum, gemenii Jamillah şi Rasheda şi Muhammad Ali Jr. Între 1977 şi 1986, doamnă Ali devenea modelul Veronica Porsche şi-i mai năştea sportivului două fiice, pe Hana şi Laila. Interesant este că, mai târziu, Veronica avea să dezvăluie că au fost cununaţi religios, deşi Ali nu era încă un bărbat divorţat.Fiica mai mică a celor doi, Laila, devine, la rândul ei, campioană la box,fiind neînvinsă din 2014 la categoria mijlocie. Al patrulea mariaj a urmat imediat celui de-al treilea, la sfârşitul anului 1986. Ali se căsătoreşte cu Lonnie Williams, o veche prietenă din Louisville (cu care a fost însurat pana azi), şi adoptă împreună cu aceasta un fiu, pe Asaad Amin. Sportivul mai are două fiice, Miya şi Khaliah, din relaţii extramaritale.
foto: arhivă OK!