Muneer, silit să plece în armată la 30 de ani

Actualizat:

Fostul concurent al show-ului „Vocea României“ este cetăţean al Emiratelor Arabe Unite şi, potrivit legii ţării sale, este obligat să-şi satisfacă serviciul militar, altfel poate sta un an în închisoare!

Fostul concurent al show-ului „Vocea României“ este cetăţean al Emiratelor Arabe Unite şi, potrivit legii ţării sale, este obligat să-şi satisfacă serviciul militar, altfel poate sta un an în închisoare!

Muneer locuieşte în România de 10 ani, de când a hotărât să vină să studieze la noi Medicina.

Între timp, calităţile lui vocale i-au fost recunoscute, iar el vrea să-şi continue cariera muzicală în România.

Singurul obstacol îl reprezintă, momentan, obligativitatea efectuării serviciului militar. Practic, în ţara sa natală, o lege specială prevede ca toţi bărbaţii cu vârste între 18 şi 30 de ani, care nu au fost în armată, să se înroleze de urgenţă. Decretul a intrat deja în vigoare şi a făcut mare vâlvă în Emirate, pentru că legea prevede măsuri drastice pentru cei care nu se supun: amenzi usturătoare, plus un an de închisoare.

În aceste condiţii, Muneer e obligat să se întoarcă acasă pentru o perioadă de 9 luni, cât durează stagiul militar obligatoriu.

„Când am aflat că trebuie să plec în Emirate în armată, am avut un soc câteva zile. Nu mai ştiam de mine şi nu mai puteam să mă gândesc la nimic altceva. Apoi am stat şi m-am gândit că oricum nu am încotro, trebuie să plec 9 luni. Mi-am dat seama că, în loc să plec supărat, pot să plec fericit şi pozitiv, pentru că oricum tot în România mă întorc să continui cu muzică... Accept situaţia aşa cum e ea şi mă gândesc că o să fie o experienţă de neuitat. Eu cred că, în viaţa asta, tot ce ni se întâmplă se întâmplă cu un motiv şi e spre binele nostru tot“, a mărturisit Muneer.

Partea bună este că cei care se vor supune legii vor primi un salariu în perioada înrolării şi pot obţine o locuinţă din partea statului.

Foto: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg