Muzicieni faimoşi care şi-au prezis propria moarte

Actualizat:
FotoJet jpeg

Trist, dar adevărat! Au fost talentaţi peste măsură în domeniul în care activau, dar şi vizionari în ceea ce privea viaţa lor personală. Pentru că au avut dreptate atunci când şi-au făcut cunoscută temerea lor că vor sfârşi prematur.   

Tupac Shakur ştia că nu apucă bătrâneţea

image

Unul dintre cei mai mari rapperi din istorie a fost faimos nu numai pentru talentul său, ci şi pentru felul în care a perceput societatea şi cultura din jurul său. Mai mult, avea un simţ al sinelui bine dezvoltat şi ştia de mic că nu va apuca anii bătrâneţii. Într-un interviu oferit în 1994, Tupac a declarat că în 15 ani se vedea numai într-un cimitir sau crematoriu. Altă opţiune nu exista pentru el.

image

Mai înspăimântător de atât, faimosul rapper a susţinut, în 1995, că va acorda ultimul său interviu şi că îşi dorea ca lumea să ştie povestea vieţii lui chiar de la el, înainte de a-şi încheia socotelile cu viaţa. Un an mai târziu, el a filmat videoclipul I Ain't Mad at Cha, în care apare el în viaţa de apoi, alături de cei dragi şi… decedaţi. La numai câteva săptămâni după asta, Shakur a fost împuşcat mortal în Las Vegas. Avea 25 de ani.

John Lennon susţinea, în timpul vieţii, că o să fie împuşcat de un nebun

image

Întreaga lume a fost absolut şocată, în 1980, când legendarul muzician a fost omorât. Însă sfârşitul lui nu a fost o surpriză pentru el! Lennon îi tot spunea lui Freda Kelly, secretara trupei The Beatles din care făcea el parte, că nu va ajunge niciodată la 40 de ani. A apucat totuşi această vârstă, însă a murit chiar atunci, n-a mai apucat să împlinească 41.

Cu restul membrilor trupei The Beatles

Dar John şi-a făcut cunoscute aşteptările cinice legate de viitorul său şi cu alte ocazii. În 1965, el a spus presei că se aşteaptă ca el şi colegii lui de trupă să sfârşească într-un accident de avion sau împuşcaţi de către un nebun. Ceea ce s-a şi întâmplat cu el.

În ultimele lui zile, Michael Jackson se temea că o să fie omorât

image

Toată lumea ştie că Regele Pop a murit în urma unei supradoze de Propofol, iar cel responsabil de administrarea excesivă a acestui medicament a fost desemnat – de către judecător – ca fiind medicul lui, Conrad Murray. Însă fiica regretatului muzician, Paris Jackson, susţine că moartea lui nu a fost un accident şi că adevărul e mult mai sinistru decât ne-am închipui.

image

Nu a oferit detalii cu privire la cele spuse, însă Paris a declarat că întreaga ei familie e de acord cu ea. În ultimele lui săptămâni de viaţă, MJ a scris mai multe scrisori unuia dintre cei mai buni prieteni ai lui, în care îşi exprima temerea de a fi omorât. O fi fost doar paranoia lui sau chiar primise ameninţări? Probabil că nu vom afla niciodată…

image

Avicii ştia că sfârşitul îi era aproape

image

Chiar celebrul DJ suedez a declarat, într-un documentar din 2017, că, dacă nu ia o pauză profesională, va muri pur şi simplu. Cu toate că sănătatea lui era afectată de epuizarea simţită tot mai mult şi de alcoolismul la care n-a putut renunţa, Avicii a simţit în continuare presiunea de-a susţine noi şi noi concerte şi de-a nu renunţa când încă era în top.

image

Din păcate, a avut dreptate. Anul acesta a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Arabia Saudită. În urma pierderii suferite, familia sa a dat un comunicat de presă prin care a anunţat lumea întreagă că muzicianul s-a sinucis la vârsta de numai 28 de ani.



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg