N-au îmbătrânit deloc! Starurile din "Salvaţi de clopoţel", reunite după 20 de ani

Actualizat:
salvati jpeg

Au trecut mai bine de 20 de ani de când actorii din popularul serial Salvaţi de clopoţel au părăsit liceul Bayside. Dar, miercuri seară, cel care a reuşit să se păstreze cel mai mult în atenţia publicului, Mario Lopez (41), interpretul lui A.C. Slater, i-a reunit

Au trecut mai bine de 20 de ani de când actorii din popularul serial Salvaţi de clopoţel au părăsit liceul Bayside.

Dar, miercuri seară, cel care a reuşit să se păstreze cel mai mult în atenţia publicului, Mario Lopez (41), interpretul lui A.C. Slater, i-a reunit pe foştii lui colegi într-o ediţie a emisiunii lui Jimmy Fallon, The Tonight Show.

Cei care au răspuns prezent au fost Mark-Paul Gosselaar (Zack Morris), Elizabeth Berkley (Jessie Spano), Tiffani Thiessen (Kelly Kapowski) şi Dennis Haskins (Directorul Belding).

Mai mult, aceştia au recreat atmosfera din celebrul serial într-un episod special, în care a apărut şi Jimmy Fallon, în rolul unui elev nou. Îmbrăcaţi în genul de haine populare în anii ‘90, indentice cu cele purtate când filmau pentru serial, cei patru foşti liceeni nu par c-au îmbătrânit deloc, în afara directorului Belding, care a pus ceva kilograme, între timp.

În sceneta improvizată cu ocazia reuniunii, Kelly îl anunţă pe Zack că este însărcinată, lucru real, de altfel, actriţa de 41 de ani aşteptând al doilea ei copil cu soţul Brady Smith.

Reuniunea n-a fost însă completă, absenţii fiind Dustin Diamond (Screech) şi Lark Voorhies (Lisa Turtle), primul fiind arestat în decembrie, pentru înjunghierea unui bărbat, într-un bar.

image
image
image


Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg