Neliniştile Danei Nălbaru în ultimul trimestru de sarcină

Actualizat:
dana nalbaru dragos bucur sofia jpeg

Peste vreo şapte săptămâni, fosta solistă a trupei Hi-Q va aduce pe lume cel de-al doilea copil al ei şi-al actorului Dragoş Bucur. Dar chiar dacă totul pare un déjà-vu, această a doua sarcină este net mai dificilă.

Peste vreo şapte săptămâni, fosta solistă a trupei Hi-Q va aduce pe lume cel de-al doilea copil al ei şi-al actorului Dragoş Bucur. Dar chiar dacă totul pare un déjà-vu, această a doua sarcină este net mai dificilă.

Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur urmează să devină, în curând, părinţi pentru a doua oară. Şi asta după ani de zile în care părea că fetiţa lor, Sofia, nu va mai avea niciun frăţior.

Dar iată că, după 8 ani de la naşterea ei, Dana e însărcinată din nou. Şi, deşi totul părea a fi un déjà-vu, această a doua sarcină este net mai dificilă.

image

„Mai am 7 săptămâni până nasc şi am senzaţia că în ultimele 3 săptămâni nu o să mă mai ridic din pat, că o să fiu aşa rotundă. Mă simt rotundă, chiar dacă nu sunt neapărat. Mi-e mai greu, normal. Eu sunt mai activă de fel, deşi toată sarcina mi-a fost greu şi am avut dureri, a trebuit să mă mişc pentru că am avut tot felul de activităţi. Mă gândesc ca peste vreo două săptămâni să iau o pauză şi să încep să stau“, a spus Dana Nălbaru la Antena Stars.

„Să nu dramatizăm, am o sarcină diferită de prima, probabil că din cauza vârstei organismul meu simte altfel schimbările care se produc în el. Dar nu am de ce să mă plâng, nu am stat în pat, am dureri ca orice altă femeie care poartă o viaţă în ea“, a mai spus soţia lui Dragoş Bucur, care de-abia aşteaptă să nască.

image

Foto: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg