Neveste disperate, atunci și acum. Intrigile se țin lanț, chiar și după 20 de ani, între protagoniste

20 iulie, 2024

În cele două decenii de când s-a lansat serialul de mare succes, protagonistele lui s-au menținut în prim plan nu numai cu realizări profesionale, ci și cu certuri răsunătoare, diagnostice severe și o condamnare la închisoare.

Neveste disperate profimedia 0137124947 jpg

Serialul Neveste Disperate, difuzat timp de opt sezoane, din 2004 până în 2012, a obținut opt premii Emmy, două Globuri de Aur și două Screen Actors Guild Awards, propulsând cariera celor patru actrițe principale, Eva Longoria (49), Teri Hatcher (59), Marcia Cross (62) și Felicity Huffman (61) la cote impresionante. În urma succesului înregistrat, s-a luat în calcul reluarea showului TV, care urmărește viața unui grup de femei din Wisteria Lane din perspectiva unei vecine care s-a sinucis în primul episod, însă creatorul serialului, Marc Cherry, își dezamăgește fanii considerând că intriga a fost pe deplin consumată și personajele, epuizate.

„Aș fi prima care să accepte să apară din nou în Neveste disperate!”, a ținut să precizeze Eva Longoria. „Dar probabil că aș fi singura...”, a adăugat ea recent la Radio Times. Însă așa să fie oare? Pentru că, pe 21 iunie, când a fost întrebată dacă ține legătura cu toate colegele ei de platou de la Neveste disperate, a omis numele lui Hatcher: „Cu Felicity vorbesc tot timpul. Și cu Marcia comunic mult...”, a declarat vedeta pentru DailyMail.

„Am și uitat că se tot scria despre noi că ne certăm. Dar, da, era mare subiect de presă pe-atunci!”, a comentat ea zvonurile despre tensiunile de la filmări. Odată încheiat și ultimul sezon, Eva și-a extins cariera și-a început să regizeze și să producă diverse proiecte hollywoodiene. Ce-i drept, rolul Gabrielle Solis – un fost model care-a început o aventură extraconjugală cu grădinarul ei – i-a adus actriței texane notorietatea mult dorită, la cinci ani de când apăruse în Beverly Hills, 90210, iar superba vedeta a știut să se folosească din plin de ea. A apărut în blockbustere, dar și în videoclupuri faimoase sau clasamente cu cele mai sexy femei din lume. Și-a făcut debutul regizoral anul trecut, are propriul brand de tequila, Casa Del Sol, un contract longeviv cu L’Oreal Paris – încă din 2005! – și un trup de zeiță, pe care și-l etalează cu mare mândrie.

Eva Longoria și soțul și fiul Instagram

Autointitulată „maximalistă în ale îngrijirii tenului”, actrița de 49 de ani nu iese din casă până nu-și bifează întreaga rutină cosmetică, ce durează 20 de minute. Deținătoarea unei specializări universitare în kinesiologie, adică studiul mișcării corpului, nu ratează nicio ședință de sport, antrenându-se, timp de 75 de minute, de câte cinci ori pe săptămână, atât pentru a se menține în formă, cât și pentru multiple beneficii mentale. „Toate surorile mele s-au născut blonde, numai eu eram cea neagră și urâtă”, se alintă una dintre cele mai frumoase femei de la Hollywood, care practică zilnic postul intermitent și meditația și își monitorizează somnul cu ajutorul unui inel smart.

Eva Longoria GettyImages 2153407567 jpg

Nu degeaba este admirată pentru silueta ei neschimbată din tinerețe! La aproape 50 de ani și după ce-a adus pe lume un copil la 43 de ani, Longoria și-a păstrat dimensiunile demne de invidiat. Cea mai bogată actriță din Neveste disperate, care a acumulat până acum 80 de milioane de dolari din afaceri personale și diverse proiecte hollywoodiene, a capitalizat cât a putut în Cetatea Filmului, iar acum se poate muta din California fără teama că va fi dată uitării la Hollywood. Actrița și soțul ei, mexicanul José Bastón, au ales să-și schimbe domiciliul de dragul fiului lor de șase ani, Santiago Enrique, care poate benefica mai mult de liniștea unui oraș ca Merbella, din Spania, unde părinții lui au cumpărat deja o vilă splendidă, decât de agitația de la Hollywood. 

„Aș fi prima care m-aș întoarce în Wisteria Lane!”

Spre deosebire de Longoria, „rivala” ei, Teri Hatcher, a intrat într-un oarecare con de umbră, bifând doar câteva proiecte de amploare moderată – s-a apucat de gătit, câștigând concursul Chopped în 2013, după care, în 2018, și-a lansat canalul YouTube Hatching Chance, unde îi ajută pe doritori să ducă o viață sănătoasă.

Teri Hatcher GettyImages 1150637827 jpg

În ceea ce privește actoria, a mai jucat în comedii romantice, nimic care să depășească în notorietate rolul Susan Mayer din Neveste Disperate sau Lois Lane din Lois & Clark: The New Adventures of Superman, interpretat de ea între 1993-1997. Până și apariția ei meteorică în serialul Seinfeld, din 1993, a fost mai memorabilă (sic) decât proiectele ei din ultimii ani.

Și-atunci și-ar relua Teri rolul care i-a cimentat statutul de vedetă la Hollywood și i-a adus un Glob de Aur și un premiu SAG, dacă ar avea această posibilitate? „Aș fi prima care m-aș întoarce în Wisteria Lane!”, recunoaște pe nerăsuflate. „N-am vrut să se termine nicicând acel proiect! Ador personajele!”, a continuat ea. Totuși, atât timp cât nu se plănuiește o continuare a serialului, nici Hatcher nu se grăbește să fie prezentă în viața fostelor ei colege. „Nu prea vorbim între noi...”, a recunoscut actrița cu câțiva ani în urmă, iar situația nu s-a schimbat radical de-atunci.

Vedeta de 59 de ani n-a intrat în detalii privind relația ei cu Eva Longoria, care n-ar fi una ideală, și nici n-a explicat conflictul avut la filmări cu altă colegă de-ale ei, Nicolette Sheridan, care a numit-o „cea mai rea femeie din lume”. Cumva, pentru ea capitolul Neveste disperate a fost închis, preferând să se concentreze, pentru o vreme, pe alte aspecte ale vieții. De pildă, și-a dorit să-i ofere fiicei Emerson (26) un frate sau o soră, însă n-a reușit. „Am încercat să mai fac un copil, găsisem un donator de spermă, dar am pierdut sarcina...”, a recunoscut pentru E! News.

Teri și fiica ei
Teri și fiica ei

Iar acum, divorțată de actorul Jon Tenney de mai bine de două decenii, s-ar bucura de puțină companie masculină. „Am încercat toate aplicațiile de dating!”, recunoaște actrița. „Dar m-au dat afară de pe Hinge!”, a dezvăluit recent. N-a crezut-o nimeni că Teri Hatcher și-ar încerca norocul în amor online și-au acuzat-o că... nu e ea. A renunțat atunci să-și mai caute sufletul pereche? „Cam da... Adică... am prieteni minunați, călătoresc, am grijă de părinții mei, îmi iubesc pisicile, practic grădinăritul, merg la plajă... am o viață plină. Acel cineva care să-mi stea alături, dacă e să existe, trebuie să fie destul de special...”, a explicat vedeta. 

Marcia Cross, aka Bree Van De Kamp în Neveste disperate, recunoaște cu nonșalanță că n-a văzut nici în ziua de azi ultimul episod al serialului. „Și nici n-o s-o fac vreodată!”, spune pe șleau. „Eram epuizată atunci... pentru că lucram intens de atâția ani, născusem gemeni, soțul meu se luptase cu cancerul o vreme. Ajunsesem la limită”, explică vedeta de 62 de ani, care a întâmpinat multe greutăți în ultimele două decenii. De fapt, în toată viața ei. Actrița a jucat două roluri de mare succes în cariera ei și, pe timpul filmărilor ambelor proiecte TV, a îndurat mari suferințe.

Marcia Cross profimedia 0852795713 jpg

Când o interpreta pe Kimberly Shaw, în serialul Melrose Place, s-a despărțit definitiv de partenerul ei de viață Richard Jordan, care a murit subit din cauza unei tumori cerebrale. Iar, când încerca să intre pe sub pielea casnicei alcoolice din Neveste disperate, se lupta acasă cu boala cruntă a soțului, în 2009. Iar situația a continuat să se înrăutățească pentru actriță după încheierea filmărilor. „Ce șanse erau să joc cel mai rigid personaj de pe TV și să fac o formă de cancer jenantă, despre care nimeni nu vrea să vorbească?!”, întreabă retoric Cross.

Marcia a fost diagnosticată cu cancer anal în noiembrie 2017, după o examinare ginecologică de rutină, și-a reușit să intre în remisie după 28 de ședințe de radiații și două săptămâni de chimioterapie. „Credeam că duc totul pe picioare...”, începe ea să povestească despre efectele tratamentului anti-cancer. „Și, deodată, am simțit o înțepătură sfâșietoare la buză... au început problemele gastrice, aftele bucale și toate lucrurile groaznice care vin la pachet cu chimioterapia”, a dezvăluit actrița care a aflat, ulterior, că boala ei a avut legătură cu cancerul la gât al soțului ei – ambele au fost provocate de virusul HPV. Vrând-nevrând, Marcia a devenit ambasadoarea celui mai rușinos cancer și, printre discursuri inspiraționale și seminarii, s-a întors, anul trecut, pe scena teatrului din New York, după o pauză de trei decenii.

Marcia Cross și soțul ei GettyImages 98601306 jpg

Mama gemenelor Eden și Savananh (17) așteaptă oferte tentante de la Hollywood, însă cei 62 de ani pe care-i are n-o recomandă pentru multe proiecte, în ciuda faptului că ea nu-și arată vârsta și chiar a fost acuzată, acum câteva luni, că ar fi exagerat cu botoxul și fillerele. „Nu mi-am făcut botox și nici liftinguri!”, a răspuns vădit afectată. „Îmi pare rău că nu vă place fața mea, dar am peste 60 de ani și așa arăt!”, a adăugat lezată de criticile ce i-au fost aduse. 

Rolul Lynette Scavo din Neveste disperate i-a adus actriței Felicity Huffman un premiu Emmy, în 2005, și destulă expunere încât să fie propusă pentru a face parte din distribuția filmului Transamerica, pentru care a primit o nominalizare la Oscar și un Glob de Aur, în 2006. Tot post-serial a ajuns să joace în American Crime și să primească, astfel, alte două nominalizări la Golden Globe.

Felicity Hoffman soț și fiice GettyImages 456827472 jpg

Cu alte cuvinte, cariera lui Huffman se afla într-o expansiune nebună în 2019, când vedeta era cât pe ce să piardă tot. FBI și Procurorul general al SUA au acuzat-o că i-a plătit unui anume Rick Singer 15.000 de dolari ca să dea examenul de admitere la facultate în locul fiicei sale, Sophia. Implicată într-un scandal de proporții, alături de alți părinți faimoși, actrița și-a recunoscut vina și, în septembrie 2019, a fost condamnată la 14 zile de închisoare, o amendă de 30.000 de dolari, 250 de ore petrecute în folosul comunității și un an întreg de supraveghere după ieșirea din închisoare.

„Au intrat în casa mea, le-au trezit pe fiicele mele cu pistolul la tâmplă, mi-au pus mâinile la spate și mi-au pus cătușele”, a povestit Felicity despre experiența terifiantă a arestării. Asemenea lovitură dată reputației sale putea să-i fie fatală din punct de vedere profesional. Însă, absolut surprinzător, vedeta a revenit pe platourile de filmare. În octombrie 2020, a terminat de ispășit întreaga pedeapsă și, o lună mai târziu, a primit primul proiect post-scandal. Apoi n-a durat mult până să fie distribuită în rolul principal în serialul The Good Lawyer.

„A fost greu. Simți cum vechea ta viață a dispărut și tu ai dispărut odată cu ea”, spune Huffman plină de recunoștință că i s-a mai dat o șansă la Hollywood: „Am avut norocul să am o familie, să fiu iubită și să am mijloace să mă descurc pe mai departe...”, a conchis ea.

Foto: profimedia, getty images



Recente pe Ok! Magazine

gabriel cotabita a murit foto facebook jpg
angela similea
FotoJet Hadidele jpg
Maria Obretin aka Constănțeanca din Clanul   Facebook (2) jpg
Bogdan Farcaș   arhiva personală (1) jpg
FotoJet Eva si Demi jpg
Bennifer, Globurile de aur, Profimedia (2) jpg
Gisele Bündchen, Profimedia (1) jpg
Delia Matache în bucătărie pentru clipul piesei Fă ți numărul cu Damian Drăghici   captură (1) png
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
Vărsător, Pixabay jpg
FotoJet Cressida jpg
Imagini inedite cu Shiloh Jolie, Profimedia (2) jpg
iulia vantur colaj facebook jpg
Diana Bulimar și Radu Dumitrache la Power Couple   Antena 1 (1) JPG
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan la târgul de Crăciun foto PR jpg
FotoJet Clooney jpg