Nicole Kidman, abandonată de propriii copii

Actualizat:
Premiere Of HBO's "Big Little Lies"   Red Carpet jpeg

Una dintre cele mai de succes actriţe ale momentului are toate motivele din lume pentru a sărbători cu fast împlinirea a 50 de ani. Însă cadoul pe care i-l pregătesc chiar copiii ei se preconizează a fi cea mai neplăcută surpriză.

image

Pe 20 iunie, Nicole Kidman a schimbat prefixul, iar împlinirea unei jumătăţi de secol a fost motiv de mare sărbătoare pentru actriţa care se bucură, mai mult ca oricând în cariera sa, de admiraţia publicului şi de laudele criticilor de film. Cu un serial de mare suc­ces (Big Little Lies) în plină difuzare şi încasări totale la box office, din filmele ei, de peste 4 miliarde de dolari, câştigătoarea unui Oscar şi deţinătoarea unei stele pe Hollywood Walk of Fame poate trage linie şi ieşi pe plus în cei 34 de ani de carieră de până acum. Dacă n-ar exista divergenţele pe care le are, de ani de zile, cu Isabella (24) şi Connor (22), copiii adoptaţi în timpul mariajului cu Tom Cruise, s-ar putea decla­ra o femeie complet fericită. Însă conflictul nesfârşit dintre celebra mamă şi copiii ei cei mari îşi anticipea­ză punctul culminant chiar de ziua divei.

Connor Cruise

Încă din timpul căsniciei cu superstarul Tom Cruise, relaţia cu copiii ei adoptaţi a început să aibă de suferit. După despărţirea de partenerul ei din Eyes Wide Shut, Nicole a recunoscut că nu şi-a dorit ca Isabella şi Connor să practice scientologia, însă tatăl Cruise a avut ultimul cuvânt. Minorii au ră­mas în grija lui şi, după divorţ, Kidman n-a mai avut nimic de comentat. Iar, în ciuda eforturilor actriţei de a relua legătura cu ei, împăcarea nu a fost posibilă decât anul trecut, când Isabella i-a făcut cunoştinţă cu soţul ei, Max Parker, la un an de la nunta la care Ni­cole nici măcar nu fusese invitată. Mai mult, Connor a mărturisit recent în Woman’s Day că are o „relaţie solidă“ cu mama lui adoptivă. Şi-atunci, dacă primii paşi au fost deja făcuţi, cum de Bella şi fratele ei n-au onorat invitaţia la petrecerea aniversară a mamei lor adoptive? „Tot ce-şi dorea Nicole era să aibă întreaga familie alături de ea“, a declarat o sursă pentru newi­dea.com. Kidman s-a oferit chiar să-i transporte pe copiii ei adoptaţi cu un avion privat din Lon­dra, unde locuieşte Bella, până-n Nashville, oraşul de reşedinţă al actriţei. Degeaba. Dar ce le poţi cere unor copii care-şi percep propria mamă drept „persona non grata“ - conform spuselor unor scientologi din anturajul lor - şi care nu s-au sinchisit să-i fie alături nici măcar în ziua în care ta­tăl ei, Antony Kidman, a fost înmor­mântat?!

Isabella Cruise

Gurile rele spun că adevăra­tul motiv al refuzului lor de a lua parte la aniversarea superstaru­lui este că-i deranjează prezenţa lui Keith acolo. Unde mai pui că soţul lui Nic a fost cel care a organi­zat petrecerea şi, în mod evident, a fost nedezlipit de actriţă pe întreaga durată a serii?! Indiferent de motiv, Kidman este la fel de dezamăgită ca-n trecut, când se plângea că Bel­la şi Connor nici măcar nu-i spun mamă. Aşa că, cel mai probabil, una dintre dorinţele pe care Nicole şi le-a pus când a suflat în lumânări a fost cu gândul la ei doi.

foto: getty, rex features



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg