Nunta lui Shia LaBeouf a costat 700$. Cum a fost posibil?

Actualizat:
Fury Premiere London jpeg

La bine şi la greu, în bogăţie şi în sărăcie, nu-i aşa? Ei bine, se pare că actorul şi aleasa lui, Mia Goth, au luat aceste cuvinte în serios, altfel cum să fi cheltuit aşa puţin pe ceremonia în care şi-au unit destinele?

image

Ne-am obişnuit cu nunţile de milioane de dolari ale celebrităţilor şi cu pretenţiile lor exagerate pentru ziua cea mare. Cine s-ar fi gândit că mai există actori la Hollywood care să se mulţumească cu o ceremonie ieftină şi nepersonalizată?! Shia LaBeouf (30) şi Mia Goth (23) nu şi-au dorit nimic mai mult în ziua nunţii lor decât să devină soţ şi soţie şi să-şi declare unul altuia dragoste pe veci.

Organizarea unei nunţi care să fie pe placul tuturor celor care prezenţi la ceremonie presupune timp, buget generos şi mulţi nervi. Cine are nevoie de aşa ceva? De ce să nu eviţi toată nebunia şi să te bucuri pur şi simplu de moment? Aşa trebuie să fi gândit şi Shia şi Mia, care au hotărât să-şi oficializeze relaţia pe 10 octombrie, în Las Vegas.

Pachetul Blue Hawaii, ales de cei doi, nu a costat mai mult de 700 de dolari şi a constat în “închirierea” unui coordinator şi a unui preot care să-l imite pe Elvis. Proaspeţii soţi au avut parte şi de muzică, decoraţiuni, lumini, un aparat de făcut fum, un buchet pentru mireasă, 10 fotografoi şi un tur cu limuzina. LaBeouf şi Goth au transmis întreaga ceremonie în direct pe TMZ. Casă de piatră!



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg