O artistă de peste Ocean a fost jefuită. Cu ce sumă au plecat hoţii?

Actualizat:
Jessie J Ariana Grande Nicki Minaj Taylor Swift Come Together in New Mashup jpeg

A începutul anul cu stângul! În timp ce artista se afla pe scenă, încercând să-şi umple conturile, nişte ”binefăcători” o ajutau să şi le golească. Casa artistei din Los Angeles a fost jefuită, potrivit unui reprezentant al poliţiei din Los Angeles, citat de revista Billboard, joi.

Nicky Minaj este vedeta „păţită”. Hoţii i-au pătruns în vila de la Hollywood şi-au deposedat-o de bijuterii şi de alte bunuri, în valoare de 175,000 milioane de dolari, informează surse din interiorul poliţiei din Los Angeles.

Casa lui Nicky Minaj a fost jefuită

Potrivit primelor informaţii, Nicky nu se afla la acel moment în casă, evenimentul având loc în perioada 24 noiembrie 2016 - ianuarie 2017. TMZ titrează şi că hoţii i-au distrus casa celebrei cântăreţe, toate piesele de mobilier fiind dărâmate, iar bunuri precum  parfumuri şi fotografii înrămate – sparte.

Cât despre jefuitori, publicaţia Billboard a anunţat că, în prezent, investigaţia e în curs, dar că oficialităţilor nu au niciun suspect.

Hoţii au plecat cu 175,000 de dolari din casa artistei

Mda, Nicky nu trece printr-o perioadă chiar fericită în viaţa ei. La începutul anului, artista anunţa că relaţia ei cu Meek Mill a ajuns la sfârşit, deşi toată lumea aştepta să-i vadă în faţa altarului, ei fiind logodiţi de mai multe luni.

foto: arhivă



Recente pe Ok! Magazine

elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg