O mai ştiţi pe Dida Drăgan? Uite ce face acum FOTO & VIDEO

Actualizat:
Dida Dragan 1 jpeg

Una dintre cele mai mari artiste ale anilor '80 s-a retras din prim-planul media, dar continuă să susţină concerte. Iată cum arată astăzi, la 70 de ani.

image

E una dintre marile voci ale muzicii româneşti. Şi, totodată, este o personalitate discretă şi foarte sensibilă. După ce, în anii '90, şi-a încercat norocul în politică, dar şi în afaceri, fără succes însă, Dida Drăgan s-a retras din vizorul public.

Într-o vreme s-a spus că ar fi căzut pradă depresiei şi că ar fi încercat să-şi ia de mai multe ori viaţa. Artista (pe numele ei adevărat Didina Alexandra Drăgan) şi-a găsit, însă, forţa în credinţă şi asta s-a văzut şi în cântecele sale şi în maniera sa de interpretare.

Totodată, ea şi-a afirmat în mai multe rânduri dragostea faţă de cântul popular şi de geniul Mariei Tănase: „gGndul meu ascuns – că am avut şansa şi neşansa să mă nasc pe pământul de sub cerul Mariei Tănase. Orice aş cânta din repertoriul ei se aude EA. Dar a trebuit să cânt aceste cântece. E o înăl-ţare. Este steaua mea. Ea mă conduce, nemuritoare şi de neatins.”

De câţiva ani, viaţa i s-a schimbat după ce s-a mutat în Elveţia, unde locuieşte sora sa şi studiază fiul ei şi al lui Florin Ochescu (actualmente soţul altei artiste, Silvia Dumitrescu), Florin Jr. (33). Solista îşi câştigă existenţa acolo nu doar din cântat, ci şi din emisiuni televizate.

“Dida e iubită în Elveţia şi de aceea stă mai mult acolo. Are concerte şi e şi invitată la show-uri TV”, spunea Ovidiu Komornyik, unul dintre apropiaţii, dar şi compozitorii cu care Dida Drăgan continuă să colaboreze.

De altfel, Dida Drăgan revine în ţară pentru a-şi înnoi repertoriul, dar şi pentru a susţine concerte în ţară, alături de vechii ei colegi. Deunăzi, ea s-a reunit pe aceeaşi scenă cu artişti precum Adrian Daminescu, Luminiţa Anghel, Marina Voica şi Vlad Miriţă, la Sibiu.

Un concert similar va avea loc astăzi, la Reghin.

image


Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg