O poveste fără sfârşit! Vladimir Găitan ‘’şi-a furat’’ soţia de la un coleg

Actualizat:
1 vladimir jpg jpeg

A plecat, lăsând în urmă multe suferinţe şi regrete. A avut un parcurs profesional greu de egalat, iar iubirea i-a dat de multe ori aripi. Vladimir Găitan şi Tunde au avut o viaţă de familie exemplară. Actorul s-a îndrăgostit la prima vedere de cea care avea să îi devină soţie şi în doar trei luni erau căsătoriţi. Povestea lor pare desprinsă din filme.

“Eram în armată şi se turna, la Arad, un film despre eroii de la Păulişi. Ministerul Armatei mi-a aprobat să particip la filmări şi să se considere că fac şi armata. M-au lăsat să stau la hotel. Două luni, cât au durat filmările, am avut statut privilegiat. Într-o zi eram liber, deoarece filmasem noaptea. Stăteam pe terasa Restaurantului Astoria cu trei colegi şi beam bere.

Am văzut nişte picioare superbe şi am întrebat ale cui sunt. Mi s-a spus că n-am nicio şansă, pentru că este iubita colegului meu de cameră, Vlad Rădescu. Ca să nu mai lungesc povestea, i-am cam furat iubita. Am înţeles că ei se cunoşteau şii ea venise să îl invite la masă.

Vorbea greşit româneşte, pentru că este unguroaică veritabilă...Doamna Găitan spune că a fost şi ea „electrocutată” de „curăţenia” mea. Mi-a spus că eram atât de pur, ras în cap, speriat de bombe, pentru că veneam din armată, că arătam ca un pui de găină şi a avut un sentiment de milă... că s-a îndrăgostit instantaneu de mine.

Eu eram deja înnebunit când am văzut şi partea de sus, nu doar picioarele. Era o frumuseţe de fată, de care m-am îndrăgostit la prima vedere, dovadă că în trei luni ne-am şi căsătorit”, povestea actorul pentru revista Taifasuri”.

Tunde a fost minunea din viaţa marelui actor.  “S-a sacrificat pentru noi.A fost doi ani profesoară de sport, foarte iubită de elevi. Şi astăzi întâlneşte pe stradă oameni în toată firea, care îşi amintesc de doamna profesoară sau dirigintă Tunde Găitan. Clasele ei veneau la noi acasă şi făceau cheful de sfârşit de an''.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg