O româncă, invitată de seamă la petrecerea baby shower organizată de Kim Kardashian

Actualizat:
anastasia soare jpeg

Plouă cu bebeluşi în familia Kardashian, după ce Kim a anunţat că aşteaptă un copil cu ajutorul unei mame surogat. Imediat după aceea, despre alte două dive din familie s-a zvonit că ar fi însărcinate. Este vorba de Khloe Kardashian şi Kylie Jenner care ar aştepta şi ele câte un copil, însă zvonurile nu au fost confirmate până în prezent.

Kim şi fiica sa, North West.

Cu siguranţă familia Kardashian se va mări cu cel puţin un membru, în curând, căci Kim Kardashian a organizat deja petrecerea baby shower în cinstea copilului său nenăscut. Diva va deveni astfel mamă pentru a treia oară, de data aceasta cu ajutorul unei mame surogat şi a sărbătorit acest eveniment cu o petrecere în stil mare, care a adunat laolaltă o mulţime de prieteni. Sâmbătă seara, celebrele Kardashian l-au sărbătorit în avans pe bebeluşul lui Kim care urmează să vină pe lume cât mai curând, la casa de lux din Bel Air, Los Angeles. Alături de vedetă au fost şi surorile sale presupuse însărcinate, Khloe şi Kylie, dar şi o mulţime de prieteni celebrii precum Chrisst Teigen şi, surpriză, o româncă a fost şi ea invitată la petrecere.

Anastasia Soare (lângă Kim) a avut ocazia să participe la eveniment.

Este vorba de o femeie de afaceri celebră atât în România, cât şi la Hollywood, mai exact, Anastasia Soare, supranumită Regina Sprâncenelor, un simbol în industria de beauty, prietenă cu vedete de top de la Hollywood printre care Oprah, Madonna, Jennifer Lopez, Naomi Campbell, Penelope Cruz şi nu numai. Iar prezenţa sa la petrecere, alături de Kim, a fost confirmată printr-o fotografie distribuită de mogulul Anastasia Soare (Anastasia Beverly Hills), realizată sub copacii plini de flori de cireş din faţa casei. Anastasia a distribuit fotografia realizată alături de Kim şi de alte două femei, însoţită de mesajul: "Cel mai frumos baby shower, felicitări Kim Kardashian pentru cel de-al treilea copil".

Iată cum şi-a decorat Kim casa pentru această petrecere, ce invitaţi a avut şi cum s-au distrat!



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg