Oana Roman, exercițiu public de curaj! A anunțat că-și caută iubit: ”Divorțată după un mariaj mega toxic”

Unul dintre cele mai cunoscute grupuri de Facebook din România, din care și Oana Roman face parte, a găzduit duminică un anunț inedit.

FotoJet Oana R jpg

Claudia Ileana Nicolau, fondatoarea grupului, obișnuiește să organizeze uneori weekenduri speciale. Unul dintre cele mai așteptate astfel de weekenduri poartă numele ”Cupidoniada”, ocazie prin care membrii singuri ai grupului au ocazia să se prezinte și să anunțe că sunt în căutarea unui partener/partenere.

Grupul Nu mai port a devenit o comunitate foarte frumoasă, care numără aproape 60.000 de membri. Aici ”magia lucrează”, oamenii își vând bunurile pe care nu le mai poartă sau, ca să împrumutăm un termen din engleză, vând lucrurile pe care le-au iubit odată. De la haine, la accesorii, chiar și case.

Cupidoniada este ceva cu totul și cu totul special. Există chiar și bebeluși care s-au născut în urma unor anunțuri magice ale câtorva membri. Alții, rămași încă singuri mai speră. Iar duminică, și-a încercat norocul și Oana Roman.

Chiar dacă a sperat ”că nu va ajunge la ziar”, noi ne bucurăm că este o vedetă așa de asumată. Căci iată, a dat o adevărată probă de curaj, expunându-se cu bune și cu rele și admițând că a venit vremea să se gândească la un viitor cu un posibil ”EL”.

Oana Roman a fost felicitată intens de membrele grupului, care i-au aplaudat curajul.

Iată cum se prezintă fiica lui Petre Roman în anunțul matrimonial și ce spune că și-ar dori de la un eventual partener.

”Dacă e bal, bal sa fie! Rog seriozitate!  48. Berbec. Copil - o fetiță de 10 ani pe care o cresc singură. Divorțată după un mariaj mega toxic.

Apar în ziare ca aia e, sunt persoană publică și e ceva ce nu se va putea schimba. Deci vin la pachet cu asta. Am casă, masă, mașină și cățel de 40 kg. Restul... E cancan.

Îmi trebuie liniște și sentimentul că cineva mă protejează pe mine și pe cele doua suflete ce le am în grijă. Și musai călătorii, călătoresc mult și e hobby-ul meu preferat. Iubesc Franța și Coasta de Azur mai mult decât orice loc, dar sunt încă multe locuri pe care încă nu le-am văzut. Va rog eu, nu mă dați la ziar cu postarea asta. Na, că am făcut-o și pe asta.”, a scris Oana Roman.

Felicitările au curs și multe dintre prietenele grupului i-au urat să-și găsească jumătatea, pentru că o merită.

De asemenea, Oana a postat și imagini concludente, cu ea atât machiată, cât și fără machiaj, pentru o transparență totală a anunțului.

Suntem curioși dacă va fi cu noroc și dacă Oana își va găsi pretendentul de care are nevoie. Îi urăm succes!

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg
hub cultural  JPG
Eva Peron  foto   profimedia 0569918749 jpg
Ben Affleck Jennifer Garner și mama lui Chris profimedia 0880711729 jpg
Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg
Mihaela Rădulescu s a întors în Italia, unde a murit Felix Baumgartner  FOTO captură Instagrama jpg
Amal și George Clooney, înainte de nunta lor din 2014, Profimedia jpg
DSC 1152 JPG
Odiseea jpg
Otniela (9) jpeg
Amal și George Clooney, GettyImages (3) jpg
Giulia Farnese, amanta lui Rodrigo Borgia devenit Papa Alexandru al VI lea   wikipedia   FOTO Instagram jpg