Oana Roman, nevoită să renunţe la o sarcină

Actualizat:
Oana Roman avort jpeg

E unul dintre cele mai delicate subiecte pentru o femeie. Iar pentru Oana, deja mamă a unei fetiţe, opţiunea a fost dictată de problemele medicale. Iată detaliile.

image

Oana Roman are o familie frumoasă alături de Marius Elisei şi de fiica lor, Isabela. Din păcate, însă, problemele medicale apărute după naştere i-au pus viaţa în pericol de mai multe ori, iar recent a fost nevoită să ia o decizie dureroasă: să renunţe la a doua sarcină.

„După ce am avut-o pe Izabela am avut nişte probleme extrem de grave. Am avut câteva intervenţii, după. Am avut o intervenţie foarte dificilă, foarte grea, am fost la un pas de septicemie. Eu jumătate din abdomen nu mi-l simt. Dumnezeu a vrut ca eu să rămân însărcinată“, a mărturisit Oana Roman, în direct.

”Pentru mine, fiecare întrebare mă durea ca un cuţit în inimă şi nu mai voiam şi nu mai vreau să mi se pună întrebarea asta. M-am dus fericită la spital la unul dintre cei mai buni ginecologi din România, care mi-a spus: ”Oana, eu trebuie să fiu sincer cu tine şi trebuie să-ţi spun că sunt riscuri extrem de mari. Te expui şi tu, cât şi copilul. Sarcina era foarte, foarte mică. Au trecut două săptămâni de când am făcut eu acea intervenţie. Am fost şi am discutat şi cu doctorul care m-a operat ultima dată şi mi-a spus că dacă nu aş fi avut un copil, ar fi înţeles riscurile, însă în condiţiile în care am un copil trebuie să mă gândesc foarte bine pentru că risc foarte mult”, a mai adăugat vedeta, în direct la emisiunea lui Cătălin Măruţă.

„E o dramă faptul că am aflat asta. Ceea ce mi s-a întâmplat după ce am născut este ireversibil. M-a schimbat pe viaţă. Eu nu mai am ce să mai fac, nu mai am cum să mă mai repar. Nu a plătit nimeni pentru ceea ce am făcut eu. după această întrerupere doctorii mi-au spus să nu mai încerc. Mi-au spus că trebuie să înţeles că trebuie să am grijă de acest copil pe care îl am. Aş fi vrut să îi pot oferi mai mult. Marius e mai tânăr ca mine, el îşi doreşte încă un copil. Nu ştiu ce va fi. Eu sper să nu mă părăsească. Înainte să iau decizia am discutat cu el foarte serios. Eu am tot sperat că se va putea, dar din păcate nu se poate. Acum am realizat cu adevărat prin ce nenorocire am trecut”, a adăugat Oana Roman.



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg