Odată "Îngeri ai lui Charlie", acum femei de casă. Cine arată mai bine la 40 plus?

Actualizat:
charlie jpeg

Cam şi Drew, pe vremuri

Au jucat împreună în filmul Charlie's Angels (2000) şi au rămas prietene până-n ziua de azi. Este vorba de aceste două actriţe retrase din lumea filmului, înainte de vreme chiar, şi anume Drew Barrymore (43) şi Cameron Diaz (45).

Spunem că au rămas prietene până-n ziua de azi şi pentru că aceste două frumoase femei postează destul de frecvent fotografii care demonstrează că le face plăcere să petreacă timpul împreună.

Pe 13 iulie, Drew a postat pe pagina ei de Instagram o poză în care apare în maşină, alături de Cameron, amândouă apărând nemachiate şi subliniind acest lucru.

Dacă în materie de viaţă profesională, traseul acestor colege de generaţie a fost cam la fel, nu acelaşi lucru se poate spune despre viaţa lor de familie.

Drew Barrymore şi fiicele ei

Divorţata Drew a fost căsătorită de trei ori şi este mamă a a două fetiţe. Pe de altă parte, Cameron este căsătorită din 2015 cu Benji Madden, dar nu are copii.

Cameron Diaz şi Benji Madden

Voi ce spuneţi, care dintre aceşti foşti Îngeri ai lui Charlie arată mai bine în prezent?



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg