OK! KIDS: Ce nu ştiai despre noul "superstar" de la Buckingham
Nici în basmele cu cel mai previzibil final fericit nu putea fi închipuit unbebeluş mai plăcut privirii. „Adorabil“, „vesel“, „hazliu“, dar şi mai puţinflatantul „dolofan“ sunt doar câţiva dintre termenii dulci încare a fost descris cel mai popular bebeluş al momentului
Nici în basmele cu cel mai previzibil final fericit nu putea fi închipuit unbebeluş mai plăcut privirii. „Adorabil“, „vesel“, „hazliu“, dar şi mai puţinflatantul „dolofan“ sunt doar câţiva dintre termenii dulci încare a fost descris cel mai popular bebeluş al momentului. Doamnelor şi domnilor, aplauze pentru noua stea de la Buckingham!
Cât de uşor a reuşit să-i eclipseze un bebeluş de nici un anişor pe cei care dominau, până de curând, poveştile cu prinţi din presa mondială: Kate, Will şi chiar neliniştitul Harry! Vorbim de „efectul George“, al acelui prinţişor fermecător care a cucerit inimile tuturor, după apariţiile lui de succes în cele trei săptămâni ale turneului regal din Australia şi Noua Zeelandă. De atunci, între aparatul foto şi George s-a înfiripat o poveste de dragoste care promite să fie de durată, iar reflectoarele s-au mutat aproape definitiv pe chipul lui bucălat, uitând de Ducesă, cu tot cu ţinutele ei mult comentate. Toată lumea vrea să-l vadă pe George, iar cei care locuiesc în Regatul Unit chiar să-l întâlnească şi să-l răsfeţe cu cadouri. Multe cadouri. „Până acum, era de neconceput ca fotografii să nu-şi fixeze obiectivele pe Kate, însă acum ea este în umbră. George este un bebeluş foarte fotogenic“, comentează şi corespondentul regal pentru postul ITV, Tim Ewart.
Aşa că nici noi nu exagerăm când spunem că Prinţul George a devenit aproape peste noapte cel mai popular membru al familiei regale. Ca să nu mai vorbim că vocile din Marea Britanie susţin că turneul regal al Ducilor, împreună cu fiul lor, a fost cel mai de succes şi cel mai relaxat de până acum. Şi asta în mare parte datorită noului venit în familia regală. Un nou venit despre care se comentează c-ar fi cam... pufos. E drept că nici replica părinţilor lui nu ajută: „A depus un strat nou de grăsime pentru că a fost foarte răsfăţat în Noua Zeelandă“, se amuză aceştia.
Lăsând gluma deoparte, surse apropiate cuplului regal susţin că Will şi Kate sunt cât se poate de încântaţi de popularitatea întâiului lor născut. O popularitate datorată firii lui vesele, aşa cum îi stă bine unui bebeluş de viţă nobilă. Şi cum să nu-l iubeşti pe Bebe Cambridge când îl vezi mereu zâmbind, fără să plângă în niciun moment sau să fie iritat din cauza oboselii sau a durerii pricinuite de apariţia primilor dinţişori? Şi au fost cinci. Dar un rege nu dă semne de slăbiciune, nu-i aşa?
Şi ca să vă daţi seama cât de puternic este „efectul George“, vă mai spunem că băieţelul şi tăticul lui, William, au fost votaţi ca fiind cel mai stylish cuplul Mini-Me, într-un sondaj realizat de brandul de haine Debenhams, depăşindu-le pe marile favorite Victoria Beckham şi fiica ei, Harper. Vorbim, de fapt, de trendsetter-ul George, căci tot ceea ce a purtat simpaticul bebeluş în primul lui turneu oficial peste mări şi ţări s-a vândut, în magazinele online, la câteva minute după apariţiile vlăstarului regal. „Datorită interesului enorm pe care îl suscită, pentru această ţinută va exista o perioadă de aşteptare de până la opt săptămâni“, este mesajul postat de unul dintre brandurile de haine pentru copii, legat de un outfit purtat şi de George. Ce să mai, nimeni nu vinde mai bine decât Bebe George! Alintat „Prinţul cu vino-ncoace“ de supuşii britanici, George va mai avea ocazia să ne farmece la următorul eveniment important din viaţa lui, aniversarea unui an de existenţă, pe 22 iulie. Prima lui zi de naştere trebuie să fie marcată corespunzător şi va fi, cu primul portret oficial al micuţului George. Un portret care nu poate fi altcumva decât încântător.
Ce nu ştiai despre Alteţa Sa Bebe:
Se pare că prinţişorul în vârstă de nouă luni a moştenit pasiunea pentru ursuleţii marsupiali/ wombats chiar de la tăticul său, Prinţul William. Când acesta era şi el doar un bebeluş, Prinţul Charles îl alinta „Willie Wombat“.
George şi tăticul lui au propriul lor ritual de seară. Ducele ţine ca el să-l hrănească cu biberonul, înainte de culcare.
Chiar dacă are doar nouă luni, Georgică are propria lui mâncare preferată: cartofii dulci. Şi are şi cinci dinţişori, cu care să-i mestece.
Ducesa de Cambridge este de părere că George s-a făcut cam durduliu, aşa cum am observat, de altfel, cu toţii. Mai mult, micuţul are şi o „apucătură puternică“: dacă pune mânuţa pe ceva, greu îi mai dă drumul.
Ce face faima din bebeluş! Prinţul George a primit prima lui cerere în căsătorie, în timpul turneului din Australia, de la „supusa“ lui de zece luni, Grace Farrelly. Micuţa a purtat un tricou cu mesajul „Ia-mă de nevastă, George!“.
Care este culoarea lui preferată? Bebeluşul regal nu şi-a exprimat încă preferinţa, însă mama lui ştie ce trebuie să-i placă micuţului. Albastru, nuanţa în care şi-a îmbrăcat fiul de cele mai multe ori, în apariţiile lor publice.
Ce bine e să fii vlăstar regal! Bebe George are, la niciun an, cadouri cât pentru o viaţă întreagă. Prinţul a primit o bicicletă, o placă pentru surfing şi una pentru skateboarding, o bărcuţă în miniatură şi o mulţime de jucării de pluş şi cărţi.
Niciun alt tată regal nu şi-a mai sărutat fiul în public aşa cum a făcut Prinţul William cu adorabilul George, în timpul turneului lor regal. Will este un tată modern, care a trecut peste uzanţele regale şi-şi îmbrăţişează fiul, îl ţine în braţe şi-l hrăneşte cu biberonul. Ca orice tătic.
Foto: guliver/getty images/splash news/rex features.