Oligarhii ruşi - Cum au făcut avere şi cu ce iahturi şi proprietăţi se laudă Igor Secin, Roman Abramovici şi fraţii Rotenberg

2 aprilie, 2022
1 oligarhii rusi igor secin roman abramovici rotenberg jpg jpeg

Miliardarii Rusiei, mulţi dintre ei creaţi chiar de regimul lui Vladimir Putin, au devenit ţinte ale Occidentului, ca răspuns la invadarea brutală a Ucrainei. Iată-i pe trei dintre favorizaţii Kremlinului şi, totodată, blamaţi ai Vestului.

După invazia Armatei Roşii în Ucraina, anturajului exclusivist al lui Vladimir Putin, format din oligarhi puternici şi (până acum!) loiali, şi-a văzut conturile blocate, accesul internaţional restricţionat şi bunurile confiscate, ceea ce a generat pierderi de sute de miliarde în doar câteva zile – toate cu scopul de-a pune presiune pe conducerea de la Kremlin şi de-a tăia finanţarea Armatei Roşii. Dar cine sunt aceşti oligarhi şi cum au ajuns să ocupe primele locuri în topul bogaţilor lumii?

Igor Secin

Liderul informal al grupului „siloviki“ şi preşedintele gigantului petrolier Rosneft este a doua cea mai puternică persoană din Rusia. Sancţionat încă din 2014, după anexarea forţată a peninsulei Crimeea, fostul vicepremier al Rusiei (2008-2012) este confidentul lui Putin, ei rulând afaceri încă din anii ’80, când Igor Secin (61) lucra în Mozambic ca traducător – el fiind specializat în franceză şi portugheză – şi înlesnea exporturile de petrol.

3 gettyimages 1145518186 jpg jpeg

Ajuns în fruntea Rosneft, tot el a supervizat preluarea companiei petroliere Yukos, a oligarhului Mihail Hodorkovski, căzut în dizgraţia lui Putin.

Igor Secin este şi miliardarul care s-a împrietenit atât de tare cu Rex Tillerson, fost boss la Exxon Mobil, şi fost secretar de stat al SUA, pe vremea preşedinţiei lui Donald Trump, încât se plimba cu bicileta cu Tillerson pe şoselele din Statele Unite ale Americii, pe când cei doi erau amândoi în lumea petroliştilor şi Obama era preşedinte.

El este cunoscut şi pentru povestea cu iz de telenovelă trăită cu cea de-a doua soţie, Olga, fosta lui secretară, cu 30 de ani mai tânără, de care a divorţat în anul 2017. După ea, Secin şi-a botezat iahtul Sfânta Prinţesă Olga. Dar, pentru că Olga l-a părăsit, fiind surprinsă la un moment dat în compania unui pilot italian de curse, rusul a schimbat numele iahtului în Amore Vero. Mai mult decât atât, el a ordonat demolarea cu buldozerul a unei proprietăţi de peste 50 de milioane de euro, din Moscova, pe care o construise special pentru Olga Rojkova.

4 profimedia 0666478620 jpg jpeg

Acum, iahtul Amore Vero, andocat pe Riviera Franceză pentru reparaţii, a fost sechestrat după ce echipajul a încercat o manevră de fugă. Iar mâna prigonitorilor săi l-au ajuns şi pe fiul său, Ivan Secin (33).

Roman Abramovici

Cel mai „monden“ dintre oligarhii lui Putin, patronul clubului de fotbal Chelsea, e un fost mecanic auto care, după căderea comunismului, şl-a deschis o mică afacere cu... răţuşte de plastic. Aceasta a luat amploare, Abramovici fiind producător de jucarii de plastic, la Moscova. Apoi, a început să investească la bursă, tranzacţionând petrol pe prima bursă de mărfuri deschisa în capitala Rusiei.

5 profimedia 0297008986 jpg jpeg

Dar prima mare afacere a fost posibilă graţie schemei "împrumuturi contra acţiuni" din 1995, când oamenii de afaceri împrumutau bani administraţiei Elţîn, primind pachete de acţiuni în cadrul companiilor de stat. După ce l-a întâlnit pe Boris Berezovski (fosta eminenţă cenuşie a Kremlinului în timpul preşedinţiei lui Boris Elţîn), i-a venit ideea să dezmembreze compania petrolieră de stat Rosneft şi să creeze Sibneft, pe care cei doi au achiziţionat-o prin intermediul practicii "împrumuturi contra acţiuni". 

Tot prin intermediul lui Berezovski, Abramovici şi-a făcut intrarea la Kremlin, devenind un apropiat al fiicei preşedintelui Elţîn şi al altor oameni influenţi, printre care şi Vladimir Putin. 

Acesta a mai făcut o avere după ce a cumpărat companii din industria de aluminiu a Rusiei, iar în 2003 a vândut 25% din RusAl, compania de stat producătoare de aluminiu, unul alt oligarh, Oleg Deripaska, pentru 1,9 miliarde de dolari. Ulterior, a mai cedat 25% pentru alte 540 milioane. 

Cu o avere de peste 15 miliarde de euro făcută în mare parte din producţia de aluminiu, Roman Abramovici a fost vânat de englezi tocmai pentru a da un exemplu celorlalţi. După ce i-a fost interzis să mai locuiască în Marea Britanie, Roman Abramovici (55) a vrut să-şi vândă clubul pentru 3 miliarde de lire sterline, însă un posibil cumpărător elveţian a dat înapoi.

Între timp, el a fost expulzat şi n-a mai avut voie să-şi vândă nici clubul, nici cele două proprietăţi de lux din Londra, un conac cu 15 dormitoare din Kensington Gardens şi un penthouse pe 3 nivele, în Chelsea Waterfront, în valoare totală de 175 de milioane de lire sterline, după cum informează „The Guardian“.

Abramovici mai are şi două iahturi luxoase: Solaris, pentru care a plătit anul trecut 500 de milioane de euro, şi Eclipse, al doilea ca mărime din lume.

6 profimedia 0666325929 jpg jpeg

Între timp, după ce a fost propus în echipa de negocieri pentru pace în conflictul ruso-ucrainean, Roman Abramovici a fost otrăvit şi scos de pe "lista de menţiuni" a lui Vladimir Putin (adică şi Kremlinul s-a dezis de el), iar comunitatea internaţională a decis ridicarea restricţiilor în privinţa lui.

 

Fraţii Rotenberg

Arkadi (70) şi Boris (65) sunt prietenii din copilărie ai lui Vladimir Putin, din Sankt Petersburg (la vremea aceea, Leningrad). În adolescenţă, îşi petreceau timpul împreună şi se antrenau la judo şi sambo (artă marţială dezvoltată în URSS de NKVD, strămoşul KGB-ului), Arkadi fiind chiar partenerul de judo al lui Putin. Era firesc, deci, ca ei să rămână în anturajul liderului de la Kremlin şi să aibă parte de beneficii consistente.

Ei deţin active în construcţii, instalaţii, electricitate, îngrăşăminte şi domeniul bancar, firmele lor primind, de exemplu, contractul de 7 miliarde de dolari pentru infrastructura Olimpiadei de iarnă de la Soci, din 2014, dar şi contractul pentru construcţia podului Kerci, ce leagă Peninsula Crimeea de Rusia. Totodată, ei au grupat în Stroigazmontaj firmele-satelit cumpărate de la Gazprom.

7 profimedia 0645717314 jpg jpeg

Arkadi are o avere de 3 miliarde de dolari, care a fost atinsă, în 2014, de sancţiunile UE, când autorităţile din Italia i-au confiscat un hotel la Roma, şi două vile din Sardinia. În 2021, după ce organizaţia lui Alexei Navalnîi a documentat palatul construit la malul Mării Negre pentru Putin, Arkadi a susţinut că proprietatea i-ar aparţine lui. Copiii săi, Lilia (43), Igor (47), afacerist în domeniul transporturilor, forajelor şi sistemelor telematice de semaforizare şi taxare inteligentă, şi Pavel (22), jucător profesionist de hochei la Dinamo Sankt Petersburg, au fost puşi şi ei pe lista de sancţiuni a SUA.

8 profimedia 0561599007 jpg jpeg

Boris are o avere de trei ori mai mică şi a scăpat, până acum, de sancţiunile Vestului. El deţine mai multe proprietăţi pe Coasta de Azur şi le-a cumpărat copiilor săi, Boris Junior şi Roman, vile în Moscova şi Londra. Acum se află pe lista celor sancţionaţi, la fel şi copiii şi soţia sa, Karina (43), care concurează din partea Rusiei la competiţii internaţionale de echitaţie.

9 profimedia 0587788145 jpg jpeg

FOTO: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg
Elena Lasconi și Maia Sandu Foto Maia Sandu Facebook jpg