Omagiu adus Prințesei de către cele două Diane din The Crown, emoționate, pe covorul roșu

Cele două Diane din The Crown au fost atât de emoționate, pe covorul roșu: Elizabeth Debicki și Emma Corrin i-au adus un omagiu emblematicei foste Prințese de Wales.

Elizabeth Debicki și Emma Corrin, Foto Getty
Elizabeth Debicki și Emma Corrin, Foto Getty

Elizabeth Debicki și Emma Corrin au participat la petrecerea de final a serialului „The Crown” la Royal Festival Hall, pe 5 decembrie 2023, la Londra.

Elizabeth Debicki și Emma Corrin, Getty (2) jpg

Cele două actrițe au interpretat-o magistral pe Prințesa Diana pe parcursul mai multor sezoane. Diana cea tânără a fost jucată de  Emma Corrin, ca mai apoi Elizabeth Debicki (stânga) să preia ștafeta.

Actrițele care au readus-o la viață atât de credibil pe regretata Prințesă Diana în „The Crown” au omagiat-o și la reuniunea de final pe mama Prinților William și Harry, amândouă în ținute albe. Ce-i drept, Emma Corrin este departe de imaginea pe care a avut-o în serial, căci acum este tunsă periuță și brunetă. 

Elizabeth Debicki, 33 de ani, și Emma Corrin, 27 de ani, s-au alăturat altor membri ai distribuției „The Crown” pentru petrecerea de final a serialului eveniment marți, la Londra. În fotografii le vedem emoționate, bucuroase de întâlnire, s-au îmbrățișat și au vorbit afectuos, pozând una lângă alta.

Elizabeth Debicki, care a interpretat-o ​​pe Diana în sezoanele cinci și șase ale seriei Netflix, a pozat pe covorul roșu într-o rochie Dior emblematică, lungă. După cum a scris Vogue, rochia a fost stilizată pentru Debicki de stilista londoneză Elizabeth Saltzman – a fost acoperită cu micro paiete și cuve sidef.

Vorbind cu publicația în timp ce se pregătea pentru premieră, Debicki a mărturisit că nu a purtat niciodată „ceva asemănător”.

„Este superbă”, a spus actrița australiană înainte de a o lăuda pe Maria Grazia Chiuri, directorul de creație Dior din 2016.

„Există o delicatețe și o complexitate în desenele ei, sunt incredibil de îndrăznețe și totuși foarte purtabile”, a adăugat Debicki.

Intenționat sau nu, apariția actriței la ultima premieră The Crown amintește nu de una, ci de două rochii memorabile pe care fosta Prințesă de Wales le-a purtat în anii 1980.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg