Papa este îngenuncheat de problemele de sănătate. Ce a decis pentru următoarea perioadă

La cei 85 de ani ai săi, Suveranul Pontif acuză tot mai des probleme ale vârstei şi îi este tot mai greu să se ţină de programul instituit de Vatican.

Papa Francisc ingenuncheat de problemele de sanatate (1) jpg

Papa Francisc ar fi trebuit să viziteze, la începutul lunii iulie, Congo şi Sudanul de Sud, dar şi-a anulat deplasarea în Africa din cauza unor probleme de sănătate, care l-au îngenuncheat la propriu. E vorba despre o afecţiune la nivelul genunchiului, pentru care a necesitat o infiltraţie.

Chiar luna trecută a fost nevoit să renunţe la o altă călătorie, în Liban, pentru că durerile nu i-au dat pace. În schimb, a reuşit să se întâlnească cu un grup de preoţi mexicani, cu care a glumit pe seama problemelor sale de sănătate. Întrebat fiind de către unul dintre preoţi cum este genunchiul său, Suveranul Pontif a replicat: "Foarte capricios". După care, în stilu-i caracteristic, a glumit pe seama afecţiunii lui cronice: "Ştiţi de ce am nevoie pentru piciorul meu? De puţină tequila", şi toată lumea a izbucnit în râs. "Dacă într-o zi ajungem la Santa Marta, îţi vom aduce o sticlă mică", i-au răspuns preoţii mexicani, referindu-se la o vizită la reşedinţa papei din Cetatea Vaticanului.

Papa Francisc suferă, de asemenea, de dureri la şold, care îi afectează mersul, şi a suportat în iulie 2021 o operaţie la colon. Din păcate, în ultimul timp, durerile trupeşti l-au forţat să apară în public într-un scaun cu rotile.

Cu toate acestea, el nu renunţă la restul agendei sale, destul de încărcată pentru un octogenar, şi anunţă că va onora vizita din Canada, unde este aşteptat în Edmonton, Maskwacis, Lac Ste. Anne, Quebec şi Iqaluit, în teritoriul arctic al Canadei. În program sunt mai multe discursuri şi slujbe. Cea mai mare parte a primei sale zile în Quebec va fi ocupată de întâlniri cu oficiali canadieni, inclusiv cu premierul Justin Trudeau.

FOTO: Instagram/Vatican Media



Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg