Părinte abuziv? Tatăl lui Britney Spears, slăbit şi cu aspect fragil, îşi duce existenţa într-o casă tip rulotă

Actualizat:
3 jamie britney spears jpg jpeg

La ora actuală, am putea spune că este unul dintre cei mai antipatizaţi bărbaţi din America.

Tatăl lui Britney Spears, Jamie, în vârstă de 68 de ani, a fost acuzat că a profitat de sănătatea mentală precară a fiicei lui timp de 13 ani, de când deţine tutela asupra existenţei acesteia. Vedeta în vârstă de 39 de ani s-a plâns recent, în faţa judecătorului care se ocupă de cazul ei, că această tutelă este ca o formă de sclavie şi că ea nu-şi poate trăi viaţa ca orice adult.

Zilele trecute, tatăl lui Britney a fost zărit în apropierea casei sale din Kentwood, Louisiana, arătând extrem de fragil din cauza stării proaste de sănătate cu care se confruntă de câţiva ani. Ei bine, chiar dacă Jamie primeşte un salariu de circa 16.000 de dolari pe lună şi un bonus de 2.000 de dolari pentru rolul lui tutore al fiicei sale, se pare că acesta duce o existenţă mai mult decât modestă.

Acesta locuieşte într-o casă tip rulotă parcată la marginea oraşului, într-un camping în care Jamie deţine şi un depozit ce găzduieşte o mare parte din lucrurile acumulate de-a lungul carierei fiicei sale. Modelul de rulotă în care-şi duce viaţa tatăl Prinţese Pop costă circa 35.000 de dolari, acesta mutându-se acolo după ce a vândut casa în care a copilărit Britney.

Jamie a divorţat de mama lui Britney, Lynne, încă din 2002. Cei doi s-au împăcat şi au continuat să trăiască împreună, însă, de anul trecut, s-au separat din nou.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg