Paris Hilton, arestată în Las Vegas 

Actualizat:

Celebra moştenitoare a imperiului Hilton a fost arestată vineri noaptea şi acuzată de posesie de cocaină. Vedeta se afla, pe 28 august, în maşina unui prieten, când un poliţist i-a cerut şoferului să treacă pe dreapta şi

Celebra moştenitoare a imperiului Hilton a fost arestată vineri noaptea şi acuzată de posesie de cocaină.

Vedeta se afla, pe 28 august, în maşina unui prieten, când un poliţist i-a cerut şoferului să treacă pe dreapta şi a descoperit asupra lui Paris o cantitate de cocaină. Dar astfel de incidente nu au înspământat-o niciodată pe vedetă. Ca dovadă, faimoasa blondă a postat un mesaj cât se poate de liniştitor pe contul ei de Twitter chiar înainte ca ştirea arestării ei să facă înconjurul lumii: „Mă duc la culcare. Vise plăcute tuturor!“ Iar trecutul ei zvăpăiat ne dovedeşte, de asemenea, că Paris nu se teme atât de mult să fie prinsă pe picior greşit, ci, dimpotrivă, adoră să-şi trăiască viaţa cu intensitate.

În septembrie 2006, a fost arestată şi acuzată că a condus sub influenţa acoolului, având atunci alcoolemia 0,08%, nivel la care este ilegal să conduci în California. În noiembrie 2006 şi ianuarie 2007, i-a fost suspendat carnetul de conducere, pentru că a încălcat câteva reguli de circulaţie. Apoi, Paris a fost prinsă conducând cu carnetul de conducere suspendat. Mai mult de atât, a continuat să se urce la volan, cu toate că nu mai avea dreptul şi, în februarie 2007, chiar a depăşit viteza legală. Când a fost oprită de poliţie, s-a constatat că nu avea nici farurile aprinse, cu toate că afară se întunecase deja. Procurorii au acuzat-o de toate aceste încălcări auto şi au învinuit-o şi pentru faptul că nu a respectat cerinţa judecătorului şi a refuzat să se înscrie într-un program de dezintoxicare. În mai 2007, Paris a primit din partea judecătorului Michael T. Sauer pedeapsa de a sta 45 de zile în închisoare, pentru că încălcase condiţiile de eliberare condiţionată.

Cu toate că experienţa de după gratii i-a părut cât se poate de neplăcută, nu se poate spune că vedeta s-a învăţat minte. A continuat să încalce legile americane cu aceeaşi nonşalanţă. Nu s-a putut abţine să comită o ilegalitate nici la Campionatul Mondial de fotbal: a fumat marijuana la meciul dintre Brazilia şi Olanda, după care a fost, bineînţeles, reţinută de poliţie. Pe 17 iulie 2010, Hilton a fost arestată şi ulterior eliberată după ce fusese acuzată de posesie de canabis, în aeroportul din Corsica. Iar pe 28 august, a fost din nou acuzată de posesie de droguri. De data asta a fost vorba de cocaină şi arestarea a avut loc în Las Vegas.



Recente pe Ok! Magazine

Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg