Paris Hilton, confesiuni intime despre scandalul sexual în care a fost implicată

Actualizat:
1 paris jpg jpeg

Paris Hilton a rămas şocată când fostul ei iubit, Rick Samolon, a scos la lumină, în 2004, un videoclip ce îi înfăţişa pe ei în în dormitor, în  plină acţiune. Povestea avusese loc cu trei ani înainte. Vedeta are acum puterea să recunoască că a suferit mult atunci şi a simţit că viaţa ei s-a terminat.

„Asta va fi întotdeauna ceva care mă va răni tot restul vieţii mele”, a spus ea în timpul unei apariţii la Vanity Fair Cocktail Hour Live!”Este întotdeauna acolo în mintea mea. Când s-a întâmplat, oamenii erau atât de răi cu mine. Modul în care mi s-a vorbit în emisiuni de noapte şi în toată mass-media”, a fost sfâşietor.

„Plângeam în fiecare zi, nu voiam să mai ies din casă. Nu voiam să îmi arăt faţa, am simţit că viaţa mea s-a terminat”.

Paris a continuat: „M-am uitat mereu la aceste femei uimitoare, precum prinţesa Diana, şi am simţit că atunci când mi-a făcut asta mi-a luat totul şi că oamenii nu or să mă mai privească niciodată la fel. A fost umilitor, era  o experienţă intimă între doi oameni. Iubeşti pe cineva, ai încredere, dar încrederea îţi este trădată. Întreaga lume e brusc cu ochii pe tine şi râde.

A fost şi mai dureros să-i fac pe aceşti oameni să creadă că am făcut asta intenţionat, asta m-a ucis. Încă am  tulburări de stres posttraumatic când vorbesc despre asta.”

Samolon a dezvăluit videoclipul în 2004, la scurt timp după ce Paris a jucat în Viaţă simplă alături de prietena ei, Nicole Richie. Într-un interviu pentru New York Times, ea a subliniat că a fost difuzat în lume un moment privat, care a lăsat-o traumatizată. Femeia de afaceri s-a logodit recent cu Carter Reum, cu care are o relaţie din 2019. Cei doi au au anunţat evenimentul în februarie.

„Îmi place. Sunt în cea mai bună perioadă din viaţa mea. Nu am fost niciodată mai fericită. În sfârşit, sunt acasă cu iubitul meu şi este uimitor”, mărturiseşte celebra blondă.

„Viaţa mea a fost atât de agitată, am călătorit 250 de zile pe an, timp de două decenii. Evident, este o perioadă cu adevărat înfricoşătoare în întreaga lume şi inima mea este alături de toţi. Dar încerc să văd şi partea bună în toate astea şi, pentru mine, a fost uimitor să-mi reevaluez viaţa şi priorităţile.

Am trăit o viaţă atât de plină, acum ştiu că sunt fericită că sunt acasă. Şi sunt încântată de următoarea fază a vieţii mele, cea în care mă căsătoresc şi am copii. Acum trăiesc o viaţă reală,  nu am avut asta până acum”.



Recente pe Ok! Magazine

Vedeta din Jurassic Park Sam Neill a învins cancerul, Profimedia (4) jpg
Casa Albă, Donald Trump  foto   profimedia 1095249967 jpg
Buclele blonde au devenit sinonime cu Marilyn Monroe  jpeg
FotoJet (73) jpg
Ionela Năstase   Facebook 3 jpg
Melania Trump, Ivanka Trump  foto   Profimedia jpg
Cristina Bâtlan 3 jpg
Melanie Griffith și Antonio Banderas   GettyImages 154488464 jpg
George și Amal Clooney, Profimedia (5) jpg
Charles, Camilla, Trump SUA 2026, Profimedia (4) jpg
bărbat și femeie în anii 70  foto   profimedia 0896515473 jpg
2 frank sinatra profimedia 0051142512 jpg jpeg
Melania Trump  foto   profimedia 1094412540 jpg
Atentat la viața lui Donald Trump în același loc cu Ronald Reagan  Profimedia, Getty Images jpg
David Hasselhoff, profimedia 0140384089 jpg
FotoJet (71) jpg
Vedeta Familiei juriu jpg
Charlize Theron, Profimedia (5) jpg