Paul Newman & Joanne Woodward: O iubire de neuitat

10 ianuarie, 2020
8 profimedia 0154884778 jpg jpeg

Luna aceasta se împlinesc 95 de ani de la naşterea protagonistului uneia dintre cele mai frumoase poveşti de iubire de la Hollywood. O poveste care nu trebuie uitată. Chiar dacă el a plecat dintre noi acum 11 ani, iar ea a dat uitării aproape tot...

Deveniţi inseparabili după ce au jucat împreună în 1958 în pelicula Lunga vară fierbinte, Paul Newman şi Joanne Woodward au trăit împreună o poveste întinsă pe cinci decenii. El îi spunea „una dintre ultimele mari femei ale lumii“, ea îl descria ca pe „cel mai romantic bărbat de pe Pământ”. Şi, în ciuda problemelor pe care le-au avut chiar şi ei, toţi cei care i-au cunoscut au ştiut că au fost făcuţi unul pentru celălalt. Azi, să le spui povestea acestor două legende hollywoodiene este cu atât mai important cu cât ea, Joanne, este la 89 de ani victima Alzheimerului şi nu-şi mai poate aminti, din păcate, prea multe din viaţa sa alături de Newman. „Fiicele ei şi-au văzut mama din ce în ce mai dezorientată după moartea lui Paul în 2008, dar au pus totul pe seama morţii omului iubit. Acum, Joanne mai spune, din când în când, că a fost căsătorită cu un bărbat foarte frumos. Dar nu-şi mai aminteşte mare lucru despre iubirea vieţii ei“, spune un prieten de familie. „Abia îşi recunoaşte fiicele şi nepoţii şi nu prea mai vorbeşte...“.

27350687 jpg jpeg

Şi câte ar avea de spus... Câte amintiri de depănat! Ea şi Paul s-au întâlnit în biroul unui agent din New York în 1952. „L-am urât pe loc“, glumeşte Joanne, amintindu-şi momentul în cartea Paul Newman: A Life, a lui Shawn Levy. În realitate, s-a simţit imediat atrasă de bărbatul acela cu simţul umorului şi nişte ochi atât de albaştri. Şi lui Paul i s-a părut că Joanne era una dintre cele mai frumoase femei pe care le văzuse vreodată, asta deşi era însurat la acea vreme. De trei ani. Ba chiar avea copii. Şi nu voia complicaţii, aşa că s-a abţinut de la orice gest necugetat... Anul următor, însă, a reîntâlnit-o, atunci când amândoi au fost angajaţi ca dubluri pentru piesa Picnic, de pe Broadway. Ea era dublura personajului feminin principal, frumoasă ca „un înger al lui Botticelli“, după cum îşi aminteşte Newman. Mai departe de-atât, talentul ei nu l-a impresionat la început. Woodward, la rândul ei, s-a arătat reticentă la început în faţa farmecelor lui, pentru că era căsătorit.

Ce l-a făcut, totuşi, ca un an mai târziu să nu-şi mai înfrâneze atracţia pentru Joanne? Chiar soţia lui, Jackie Witte, cu care, deşi era tot actriţă la origini, lucrurile nu erau aşa cum îşi imaginase că vor fi. Trecerea de la prietenie la iubire între Paul şi Joanne n-a fost uşoară. Amândoi aveau principii. Amândoi credeau că greşesc. Dar dacă greşeala era, de fapt, mariajul cu Jackie? „Paul şi Joanne ajunseseră să nu-şi mai poată controla emoţiile. Se chinuiau îngrozitor în balansul ăsta între pasiune şi păcat“, comentează un prieten. „Începutul iubirii lor a fost mai mult un coşmar decât obişnuita perioadă de curtare. Paul era sfâşiat între loialitatea faţă de copiii lui şi sentimentele lui sincere pentru Joanne. Ea, la rândul ei, devenise prietenă cu Jackie şi suferea cumplit în rolul spărgătoarei de case“, spune aceeaşi sursă.

27350713 jpg jpeg

Însă destinul şi-a spus cuvântul. După ce au jucat împreună în "Lunga vară fierbinte", Newman a plecat de-acasă în cea mai mare discreţie, şi-a definitivat divorţul de Jackie şi s-a însurat cu Joanne, care i-a dăruit trei copii: pe Elinor, în 1959, pe Melissa, în 1961, şi pe Clair, în 1965. „Joanne a renunţat la cariera ei pentru mine, ca să-mi fie aproape, să mă susţină şi să facă mariajul să funcţioneze“, comenta Paul la un moment dat. Este şi motivul pentru care Newman a mai făcut, după Lunga vară fierbinte, încă 9 filme cu soţia sa – ca o recompensă pe planul carierei pentru sacrificial ei. Pe patru dintre aceste pelicule le-a şi regizat - Rachel, Rachel (1968), cu Woodward în rol principal fiind nominalizat la Oscar. O lungă colaborare care nu ar fi fost posibilă dacă cei doi nu ar fi comunicat la fel de bine şi pe platoul de filmare. „Comunicau extraordinar, se înţelegeau doar prin simple gesturi“, îşi aminteşte un amic. Toţi prietenii vedeau cum o privea el – „întotdeauna ca pe un cadou de Crăciun“. De altfel, Newman a rămas celebru pentru fidelitatea sa, în pofida unui fizic cât se poate de atrăgător: „De ce să mă duc în oraş să mănânc un hamburger, când acasă am cea mai bună friptură?!“, este celebra frază prin care şi-a descris dedicaţia pentru mariajul lui de jumătate de secol.

Un mariaj trecut, însă, şi prin suferinţă, atunci când...

Un mariaj trecut, însă, şi prin suferinţă, atunci când Scott, fiul lui cu fosta soţie, a murit la doar 28 de ani, în 1978, în urma unei supradoze de droguri. Oficial, moarte accidentală – cu varianta sinuciderii, într-o biografie neautorizată. Zguduit din temelii, Newman a înfiinţat o fundaţie pentru descurajarea abuzului de droguri la tineri, dar şi o tabără de vară unde a început să aducă anual mii de copii cu boli precum cancer şi SIDA. Toate astea nu au fost, însă, suficiente pentru a-i alina durerea, aşa încât Paul mai apela şi la alcool. „Paul spunea că, din cauza asta, a fost trimis să-şi facă bagajele de câteva ori în timpul mariajului său, dar a fost norocos că a fost primit înapoi. El şi Joanne deveniseră în timp un cuplu puternic, capabil să facă faţă slăbiciunilor fiecăruia. Amândoi deveniseră experţi în iubirea necondiţionată. Nu puteau trăi unul fără celălalt“, comentează un prieten.

profimedia 0027407247 jpg jpeg

Din toate acestea, cu bune şi rele, Joanne îşi mai aminteşte acum, din păcate, doar câteva firimituri. Câteva lucruri de prin casă îi mai trezesc uneori frânturi de amintiri. Unul dintre aceste lucruri a fost vândut, însă, la licitaţie. Ceasul lui Paul de la Rolex – inscripţionat pe spate cu mesajul de la ea „Să conduci cu atenţie“. După ce l-a primit de la Joanne, a devenit ceasul lui preferat pe care l-a purtat la toate cursele de raliuri, hobby-ul lui periculos care ei nu-i dădea pace. „Când Paul avea o cursă, Joanne era un pachet de nervi. Nici măcar nu putea sta aşezată până când n-o suna cineva să-i spună că s-a încheiat cursa şi Paul este bine“, povesteşte Anne Keefe. Acel ceas a fost vândut în 2017 la licitaţie pentru suma de 17,8 milioane de dolari, transformându-l astfel în cel mai scump ceas din toate timpurile.

gettyimages 80554543 jpg jpeg

După moartea lui Paul, victimă a cancerului de plămâni, averea lui s-a împărţit în câte 5 milioane pentru fiecare dintre cele 5 fiice ale sale – iar restul lui Joanne şi fundaţiei caritabile. O alegere, e drept, nu neapărat pe placul fiicelor din prima lui căsnicie. Însă Paul chiar a crezut în alegerile din testamentul lui. Nu făcuse niciodată o obsesie din bani şi avuţii. Există chiar o poveste despre cum, atunci când a împlinit 70 de ani, şi-a pus pe foc toate costumele de gală, sătul de atâtea evenimente cu covoare roşii. Clea, fiica lui cea mică, spune că povestea este adevărată. „Aşa era tata. Şi mama la fel. Doi oameni foarte cu picioarele pe pământ, pentru care faima nu conta. Iar asta le-a legat şi mai mult căsnicia. E adevărat că trăiam bine, în nişte case mari. Dar înainte de toate eram o familie. Mai mergeam pe la premiere de film cu multe vedete, doar fiindcă trebuia. Nu ne simţeam foarte confortabil. Eram cu toţii mult mai fericiţi în jeanşi şi sneakerşi, alergând prin pădure. Şi ce dacă, atunci când ne întorceam, venea Robert Redford la noi la prânz? Pentru noi era ceva normal. Şi el era un om normal, ca noi toţi“, povesteşte ea (foto jos: soţii Newman, alături de fiicele lor).

 „Oamenii spun despre ei că erau mari filantropi şi că au avut un mariaj spectaculos. Dar au fost mai mult de-atât. Căsnicia lor a durat cu multă înţelegere şi multă muncă, pe care amândoi au fost dornici s-o depună“, spune Anne Keefe, o apropiată a cuplului. „Ei chiar au crezut în acel «până când moartea îi va despărţi».“

gettyimages 1686473 jpg jpeg

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg