Paula Chirila şi-a aniversat fiica: "Când am ţinut-o prima dată în braţe am aflat ce înseamnă dragostea"

Actualizat:
1 paula2 jpg jpeg

Fetiţa Paulei Chirilă a împlinit în urmă cu două zile 11 ani. Carla Sofia are o frumuseţe specială şi e bucuria familiei. Actriţa i-a transmis minunii din viaţa ei un mesaj de suflet.

2 paula 1 jpg jpeg

“Când am ţinut-o prima dată în braţe am aflat ce înseamnă dragostea, în înţelesul ei cel mai profund şi dureros deopotrivă. Am înţeles mai apoi că fericirea şi dorul se pot amestecă chiar şi când eşti aproape. Şi am visat că o să se deschidă cerul. Şi că îngeri cu aripi uriaşe ne vor purta visele şi fericirea, iar lumea va fi mai frumoasă, pentru că o vom privi de departe, din zborul nostru , de acolo unde culorile sunt mai colorate iar aerul mai parfumat.

Anii au trecut, unul după celălalt, şi încă nu mă pot opri din zbor. Aripi uriaşe am şi ochi-mi încă îi colorează lumea! Şi ştiu că va veni un timp când aripile-mi se vor desprinde din îmbrăţişare şi zborul ei va fi al EI. Unic, frumos, puternic şi drept. Pentru că o voi fi învăţat să privească aşa. Cu dragoste, adevăr, forţă, demnitate şi smerenie. Şi încredere că drumul e doar al ei, desenat de EA!

Până atunci, încă mă mai bucur de zborul asta, împreună…

La mulţi ani, fericire! Să-ţi fie mereu cerul senin!”, a scris Paula pe o reţea de socializare.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg