Pe platourile serialului „Iubire cu parfum de lavandă”, difuzat din octombrie la Antena 1

26 septembrie, 2024

Mai e puțin până când mult-anunțatul serial original semnat de Ruxandra Ion va intra în difuzare. Echipa OK! a fost deja pe platouri și vă arată imaginile din celebrul domeniu cu lavandă.

Distribuția serialului „Iubire cu parfum de lavandă”. FOTO: Antena 1
Distribuția serialului „Iubire cu parfum de lavandă”. FOTO: Antena 1

Adi Nartea, achiziția anului făcută de Antena 1, se dezvăluie deja publicului în reality show-ul „Asia Express”. Însă multe dintre fanele lui abia așteaptă să-l revadă pe micul ecran și ca actor, în mult-anunțatul serial „Iubire cu parfum de lavandă”, care va difuzat din 31 octombrie la Antena 1.

Ieri, echipa OK! a primit invitația de-a se întâlni cu actorii și cu restul echipei de producție chiar pe platourile de filmare de la Podișor, din județul Giurgiu.  Frumosul domeniu de la Livada cu Lavandă este decorul perfect pentru a realiza un film cu un parfum special, o creație originală marca Ruxandra Ion, secondată de fiul său, Ducu Ion, în calitate de producător și regizor.

Chiar dacă sezonul de recoltare a florilor a trecut demult, încă de la sosire am fost întâmpinați cu tot felul de produse realizate din lavandă de proprietarii domeniului, care au organizat pentru întâlnirea dintre echipa de producție și jurnaliști o agapă câmpenească, cu bunătăți locale și preparate făcute pe loc la cean sau la grătar.

Și, în toată această atmosferă bucolică, echipa OK! a stat de vorbă pe îndelete cu protagoniștii, pentru a vă oferi cele mai frumoase povești din culisele serialului, dar și din culisele vieților de actori.

Produs de Dream Film Production, serialul original „Iubire cu parfum de lavandă” va avea premiera pe 31 octombrie, la Antena 1 şi va fi difuzat joi, după penultimul episod „Lia – Soţia soţului meu” şi vineri, după ultimul episod al poveştii care a captivat milioane de telespectatori. Producţia, ce ulterior va fi difuzată în fiecare joi şi vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, aduce în prim-plan o poveste originală de iubire, în care doi oameni maturi, captivi în lumi complet diferite, au şansa unui nou început împreună, dincolo de toate greutăţile din vieţile lor.

Ştefan Lungu (Adi Nartea), fost fotbalist la o echipă de top din Marea Britanie, obişnuit cu ritmul vieţii luxoase de la oraş, dar divorţat şi tată de copil adolescent, ajunge în satul idilic în care trăieşte Anda (Michaela Prosan), mamă singură, medic respectat în comunitatea în care viaţa are un alt ritm. Cei doi ajung să trăiască o iubire total neaşteptată. Secrete întunecate, gelozii, intrigi şi minciuni de tot felul le vor sta în cale la tot pasul până îşi vor găsi drumul unul către celălalt, într-un loc în care oamenii trăiesc şi iubesc după alte reguli.

„Anda este o femeie puternică, independentă, o mamă grijulie, o leoaică gata oricând să lupte pentru teritoriul ei, care-şi trăiește viaţa departe de zgomotele marilor oraşe, într-un sat idilic, unde timpul capătă alte valenţe. Lumea îi este complet dată peste cap odată cu apariţia lui Ştefan. Pe Anda mea o descopăr treptat, încercând să-i înţeleg din mers toate resorturile care o fac să funcţioneze ca om. Vine cu situaţii de viaţă şi experienţe diferite faţă de mine şi de alte personaje pe care le-am interpretat până acum. Abia aştept s-o cunoască şi telespectatorii, începând din 31 octombrie, în fiecare joi şi vineri, la Antena 1”, spune Michaela Prosan despre personajul său.

La rândul lui, Adi Nartea, interpretul lui Ştefan, spune: „În Iubire cu parfum de lavandă îl joc pe Ştefan, un fotbalist de succes în Marea Britanie, care, în urma unei accidentări, îşi vede întreaga viaţă dată peste cap. Divorţul de soţia sa îi aduce şi instabilitatea financiară, astfel că se trezeşte într-o situaţie delicată, undeva undeva lângă București, ȋntr-un sătuc idilic, în mov, unde se și ȋndrăgostește. Este o poveste de dragoste care se joacă între maturitate şi copilărie, presărată cu toate impedimentele, care cu siguranţă va capta o mulţime de ochi!”.

Din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune: Michaela Prosan, Adi Nartea, Andreea Vasile, Bogdan Albulescu, Magda Catone, Gelu Niţu, Claudiu Istodor, Dani Chişu, Sara Ghimpu, Alexia Caras, Anca Florescu, Ciprian Teodorescu, Ella Prodan, Maria Ţăpuşă, Juno, Cătălin Gheorghe, Rădiţa Roşu, Eric Aradits, Liliana Hodorogea, Ana Turcu, Alina Florescu.



Recente pe Ok! Magazine

Gwen Stefani Blake Shelton GettyImages 1186836272 jpg
Bennifer la premiera The Flash, 12 iunie 2023, Foto Profimedia (1) jpg
Kim Cattrall și  Russell Thomas, GettyImages jpg
Cătălin Botezatu de ziua lui cu Raluca Bădulescu și Cristina Spătar   FOTO PR (10) jpeg
Amalia Nastase vs Emma Nastase in rochie Dana Budeanu   Instagram jpg
Brigitte Macron și Peng Liyuan la Beijing   profimedia 1056445773 (1) jpg
George Clooney și Amal Clooney GettyImages 2232587139 jpg
Amy Schumer a slăbit 23 de kilogame   Profimedia, Instagram jpg
Sienna Miller și Oli Green, GettyImages 2224102727 jpg
Brigitte Macron și Olena Zelenska profimedia 1055854228 jpg
FotoJet (45) jpg
Brooke Shields  foto   Instagram jpg
Horoscop, Pixabay jpg
Justin Timberlake și Jessica Biel în 2018   profimedia 0692344997 jpg
Adi Vasile (1) jpg
Matthew McConaughey  foto   profimedia 0028968390 jpg
Miley Cyrus foto profimedia 1055967018 (4) jpg
Corina Danila a dezvaluit ca e casatorita de cinci ani in emisiunea 40 de intrebari a lui Denise Rifai de la Kanal D   captura TV (13) jpg