Peter Andre atunci şi acum! Cum arată azi cel care cânta Mysterious Girl?

Actualizat:
peter andre jpeg

A fost de-ajuns un hit, pe la mijlocul anilor ‘90, pentru ca numele lui să ne rămână întipărit în minte. Este vorba despre acel băiat cu look exotic, care dansa lasciv printre valuri, cântându-şi iubirea pentru a sa fată misterioasă.

image

Vorbim, evident, de britanicul de origine cipriotă Peter Andre şi al său unic succes musical, Mysterious Girl. Anii au trecut, Peter a ajuns la 42 de ani, iar noi n-am mai auzit mare lucru despre cântăreţul cu bicepşi bine definiţi, deşi, în Marea Britanie, acesta a reuşit să se păstreze în atenţia media.

Nu neapărat prin prisma muzicii, ci mai ales prin cea a participării la reality show-uri, cel mai recent concursul de dans Strictly Come Dancing, sau a relaţiilor amoroase cu starlete precum Katie Price, prima lui soţie şi cea care i-a dăruit doi copii: Junior Savva şi Princess Tiaamii Crystal Esther.

Anul acesta, însă, Peter s-a căsătorit pentru a doua oară cu studenta la Medicină Emily MacDonagh, cu 16 ani mai mică decât el, cea care i-a dăruit, anul trecut, al treilea lui copil, o fată pe nume Amelia.

image

Foto: getty images

image


Recente pe Ok! Magazine

Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg