Petre Geambaşu, primele declaraţii după ce a accidentat un copil

Actualizat:
2 petre jpg jpeg

Petre Geambaşu lovea cu maşina un copil de cinci ani în urmă cu câteva zile, iar gestul său era amplu disputat de fiul său, Călin.

Acum, artistul iese cu primele declaraţii şi spune totul despre accidentul care putea să distrugă două vieţi.

„O pisicuţă neagră m-a salvat de la un posibil mare necaz. Mă refer la ştirile din ultimele zile privitor la impactul maşinii mele cu un copilaş de cca. 5 ani de pe strada mea. Conduceam cu maşina pe cineva, până la capătul strazii pe care locuiesc. Strada are cca. 150 m. Aproape de capătul străzii locuieşte un vecin care are o mulţime de pisici (multe, de ordinul zecilor). Am observat o pisicuţă neagră întinsă chiar în mijlocul străzii. Am claxonat scurt, dar nu s-a deranjat. Atunci am încetinit pâna la minim, probabil 10 km/h şi am luat-o între roţi, atent fiind să nu ţâşnească de sub maşină şi să nu o acroşez cu roţile din spate, urmărind totodata şi oglinzile retrovizoare. Ea nu a ieşit şi a rămas pe loc. Exact în acel moment de după o maşină parcată pe partea stângă a ţâşnit un copilaş ce voia să traverseze la fraţiorul lui care se afla pe celalalt trotuar. Normal, am frânat brusc şi datorită lipsei de viteză, maşina s-a oprit în următorii 2 m. Cu toate astea am atins copilaşul la modul de împingere, ci in niciun caz lovitură. De altfel, copilul nu are nicio lovitură, doar câteva zgârieturi pe faţă, de la asfalt. Desigur au urmat „procedurile”, adică 112 cu echipaj de Poliţie, Salvare etc. S-au făcut măsuratori, proba alcool-test care a ieşit negativ. S-a completat un Proces verbal şi dat fiind că nimic nu s-a întamplat, mi-am primit actele si totul s-a încheiat. Fără îndoială, daca nu era acea pisicuţă din mijlocul drumului, desfăşurarea lucrurilor ar fi fost alta. Slavă Domnului ! Pisicuţa neagră ne-a adus noroc, mie şi copilaşului”, a scris Petre Geambaşu pe un cont de socializare.



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp