Petre Roman, invitatul surpriză la petrecerea fiicei sale, Oana Roman! Apropierea dintre ei spune totul

Fostul premier a apărut ieri la finalul evenimentului de lansare al Oanei Roman, fix la momentul la care organizatorii pregăteau momentul tortului aniversar.

Oana Roman și Petre Roman la lansare gamei de cosmetice   Ana Șimon (1) jpg

A fost o seară a emoţiilor, a surprizelor şi a întâlnirilor frumoase ieri, în centrul Bucureştiului. Lumea bună din showbiz s-a adunat să o susţină pe Oana Roman în cel mai nou demers al său, acela al lansării unei linii proprii de cosmetice cu ingrediente naturale, care deja au făcut furori printre influenceri şi specialişti în domeniul frumuseţii.

Emoţii şi un mic remember Mioara Roman

Secondată de partenera sa, specialista în farmacologie Sanda Moldovan, Oana Roman şi-a prezentat gama de produse cosmetice ce-i poartă numele, spunând că e un vis devenit realitate şi pe care s-ar fi bucurat să-l poată împărtăşi cu mama sa, regretata Mioara Roman, o doamnă elegantă şi cochetă, distinsă şi feminină, care avea propriul ritual de îngrijire pe care l-a urmat toată viaţa, până în ultima zi. "Eu am crescut lângă o mamă absolut senzaţională, care m-a învăţat că e foarte important să te îngrijeşti, să fii bine, ca să poţi fi bine cu ceilalţi. E foarte important să te iubeşti, ca să-i poţi iubi pe ceilalţi", a spus Oana Roman în discursul său.

"Mama se dădea cu creme chiar şi în anii aceia grei ai dictaturii, când nu se mai găsea nimic. Ea reuşea, nu ştiu cum, să facă rost de o cremă şi până în ultima zi ea şi-a dat cu cremă. Visul meu era să fac nişte creme şi să-i duc într-o zi mamei o cremă pe care scrie numele meu. Nu s-a mai întâmplat, pentru că ea nu mai era. Dar cremele s-au întâmplat", a mai spus fiica regretatei Mioara Roman, care şi-a văzut visul cu ochii după un an de muncă şi îndelungă aşteptare.

Petre Roman, invitatul surpriză al serii

După prezentarea gamei de cosmetice realizate sub numele Ina M Cosmetics, Oana Roman a mers să-şi salute invitaţii, să ofere interviuri presei şi să facă câteva fotografii la panou, în aşteptarea momentului final în care urma să apară tortul aniversar. Vedeta urmează să împlinească 49 de ani pe 13 aprilie, însă a sărbătorit în avans, legând în mod fericit această lansare de propria sa aniversare.

Surpriza a făcut ca, pe negândite, Petre Roman să ajungă şi el în mulţimea de vedete prezente aseară în elegantul salon Le Diplomat al hotelului Intercontinental Athenee Palace. Oana Roman s-a bucurat nespus să-l aibă alături pe tatăl său, a cărui prezenţă chiar n-o anticipa. Momentul revederii a fost surprins de camerele de filmat, iar întâlnirea dintre fostul premier şi nepoata sa, Isabela, a fost unul extrem de emoţionant. 

După ce Oana i-a arătat tatălui său gama de produse care-i poartă numele şi care va fi distribuită la nivel naţional printr-o reţea de magazine de top, Petre Roman s-a arătat extrem de mândru de reuşita fiicei sale, fiind generos şi cu declaraţiile oferite presei.

Momentul culminant al serii a fost sosirea tortului aniversar, când invitaţii i-au cântat Oanei "La mulţi ani!", iar aceasta, stând alături de tatăl ei şi de fiica sa, Isabela, a fost copleşită de atenţia primită. La un moment dat, când Isabela i-a oferit mamei sale drept cadou un tablou pictat de ea, aşa cum o face de trei ani încoace, Petre Roman a glumit spunând: "Sunt cam invidios, că mie nu-mi face tablouri din astea", spre amuzamentul celor prezenţi.

FOTO: Ana Șimon/OK! România



Recente pe Ok! Magazine

Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg