Phil Collins a ajuns o umbră. Ce spune fosta soţie despre viaţa lor sexuală

Actualizat:
1 phil1 jpg jpeg

Phil Collins a dat un interviu pentru BBC, iar starea sa de sănătatei i-a îngrijorat pe fani

Muzicianul de 70 de ani, care a avut numeroase probleme de sănătate în ultimii ani, a dezvăluit că nu mai poate cânta la tobe.

Fiul său, Nic, va cânta la tobe cu foştii colegi de trupă ai tatălui său la turneul lor din această toamnă, deşi  Phil şi-ar fi dorit să împărtăşească această experienţă împreună.  Este frustrant, pentru că mi-ar plăcea să fiu acolo cu fiul meu”, a spus el în interviu.

6 col jpg jpeg

„Nu, încă nu pot cânta la tobe. Mi-ar plăcea, dar ştii, vreau să spun că abia pot ţine un băţ cu această mână, aşa că există anumite lucruri fizice care mă împiedică”, a spus el.

Phil a vorbit cu sinceritate despre viitorul său şi a recunoscut că formaţia cu care a cântat se va retarage după turneul următor.

Artistul a povestit şi cum a devenit parte din trupa Genesis, în 1970: „M-am gândit că aş putea primi 10 lire sterline pe săptămână pentru câteva luni, până când vor fi din nou pe stradă”. Până în 1975, el a fost vocea formaţiei şi acest lucru l-a ajutat să lanseze o carieră solo de succes în anii '80 şi '90.

Fanii au rămas îngrijoraţi de aspectul fragil al vedetei anilor 80. Unul dintre ei a scris pe Twitter.  „Tocmai am văzut Genesis la ştiri. Phil Collins arată şi sună foarte rău”. 

Problemele pentru Phil au început în 2007, în timp ce se afla în turneu. Atunci, artistul şi-a dislocat vertebrele de la nivelul gâtului şi a fost susus unei serii de operaţii la coloana vertebrală. Leziunile severe ale nervilor l-au făcut să nu mai poată cânta.

De asemenea, a fost diagnosticat cu pancreatită acută, boală pe care a anunţat-o în 2016, dezvăluind într-o conferinţă de presă că este „foarte aproape de moarte”.

De asemenea, s-a luptat cu depresia şi chiar a mărturisit că s-a gândit la sinucidere, dar gândul la copiii săi l-a împiedicat să treacă la fapte.

Recent, artistul a participat la nunta fiicei sale Lily, care s-a căsătorit cu Charlie McDowell în weekend.

Lily este o cunoscută actriţă de la Hollywood, cunoscută pentru rolurile sale din Mirror, Mirror , The Blind Side, To the Bone şi, cel mai recent, Emily la Paris.

Fosta soţie a lui Phil Collins, Orianne Cevey, a făcut acuzaţii grave despre mariajul lor.

Despărţirea dintre vedeta Genesis, în vârstă de 70 de ani, şi designerul de bijuterii, Orianne, în vârstă de 46 de ani, s-a transformat într-o dispută amară.

Au sfârşit prin a se lupta pentru conacul lor din Miami, Phil solicitând o decizie judecătorească prin care să o face să plece, pe motiv că se căsătorise în secret cu un alt bărbat.

Ea a ripostat, a mărturisit că Phil a început să abuzeze de analgezice, că a încetat să facă duş şi să se spele pe dinţi şi că ar fi devenit incapabil să facă sex.



Recente pe Ok! Magazine

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png