Transpirată, cu păr pe picioare, dar în ținută Gucci! Fanii au reacționat la naturalețea artistei

Vedeta a făcut valuri la Festivalul de Film. Mai exact, a șocat Veneția cu picioarele neepilate și petele de transpirație! Phoebe Bridgers a sfidat regulile de frumusețe pe covorul roșu.

Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Foto: 2026 Getty Images

Festivalul de Film de la Veneția este locul în care vedetele apar impecabile din cap până-n picioare, după ore întregi petrecute în mâinile stiliștilor, make-up artiștilor și hairstyliștilor. Phoebe Bridgers a ales însă o altă abordare.

Phoebe Bridgers, GettyImages (5) jpg
Foto: 2026 Getty Images / KATE GREEN

Artista americană, în vârstă de 32 de ani, venită la Veneția pentru debutul său actoricesc în Primetime, a atras toate privirile nu numai datorită ținutelor spectaculoase, ci și pentru că și-a afișat fără complexe picioarele neepilate.

Phoebe Bridgers, GettyImages (7) jpg
Foto: 2026 Getty Images / KATE GREEN

Ulterior, chiar ea a publicat o fotografie în care se vedea o pată de transpirație la subraț – două detalii absolut banale ale corpului uman care, pe covorul roșu, au fost suficiente pentru a declanșa o adevărată dezbatere.

Prima apariție care a atras atenția s-a produs la photocall-ul filmului

Phoebe a purtat Gucci, alegând un sacou negru cu croială impecabilă și o fustă până în zona genunchilor, completate de pantofi Mary Jane și ochelari de soare. Ținuta era sobră, sofisticată și foarte feminină, dar fotografiile realizate de aproape au scos imediat la iveală amănuntul care avea să facă înconjurul Internetului: artista nu își epilase picioarele.

Phoebe Bridgers, GettyImages (6) jpg
Foto: 2026 Getty Images / Benjamin Cremel

Într-un univers al celebrităților în care până și manichiura sau un fir de păr rebel ajung să fie analizate, alegerea ei nu avea cum să treacă neobservată.

Phoebe Bridgers, GettyImages (3) jpg
Foto: 2026 Getty Images / Benjamin Cremel

Reacțiile au fost cât se poate de împărțite

În timp ce numeroase femei au apreciat naturalețea artistei și faptul că aceasta nu pare interesată să se conformeze standardelor clasice de frumusețe, alți comentatori au fost mult mai puțin îngăduitori. Au apărut remarci despre aspectul picioarelor sale și chiar comparații jignitoare cu o „femeie a cavernelor”.

Phoebe Bridgers, GettyImages (4) jpg
Foto: 2026 Getty Images / ar1

Phoebe nu a încercat nici la premiera filmului să se transforme într-o divă convențională. Pentru covorul roșu a ales o creație Alexander McQueen gri, dramatică și senzuală, cu dantelă, transparențe generoase și o siluetă aproape fantomatică.

Phoebe Bridgers, GettyImages (2) jpg
Foto: 2026 Getty Images / ar1
Mai multe pentru tine...

Lenjeria purtată dedesubt era vizibilă, la fel și picioarele artistei prin materialul transparent. Rezultatul a fost o apariție aflată undeva între romantism gotic și provocare fashion, perfect compatibilă cu imaginea unei cântărețe care nu și-a construit niciodată succesul încercând să pară „cuminte”.

Iar Bridgers a mers și mai departe atunci când și-a prezentat propriile amintiri de la festival.

axila jpg
Foto: Instagram.com

Într-un selfie publicat de artistă se putea observa o pată de transpirație la axilă.

Imaginea nu a fost ascunsă și nici înlocuită cu una perfectă, iar admiratorii au remarcat imediat detaliul.

Unele femei au spus că s-au simțit chiar „reprezentate” văzând o celebritate care nu elimină din fotografii orice urmă a funcționării normale a corpului. Ceea ce pentru generații întregi de staruri ar fi reprezentat probabil o fotografie destinată coșului de gunoi a devenit, în cazul lui Phoebe, parte din poveste.

Momentul amintește inevitabil de celebra apariție a Juliei Roberts din 1999, când actrița a ridicat brațul pentru a saluta mulțimea la premiera londoneză a filmului Notting Hill și și-a dezvăluit axila neepilată.

Fotografia a devenit atunci aproape emblematică, deși Roberts avea să explice ulterior că nu pusese la cale vreo declarație feministă.

La mai bine de un sfert de secol distanță, corpul feminin natural continuă, iată, să provoace controverse pe covorul roșu. Diferența este că Bridgers pare mult mai puțin preocupată să ofere explicații pentru felul în care alege să arate.

Ironia întregii povești este că picioarele neepilate și pata de transpirație aproape au concurat mediatic cu motivul real pentru care Phoebe Bridgers se afla la Veneția.

Artista își face debutul cinematografic în Primetime, alături de Robert Pattinson, iar primirea de la festival a fost entuziastă.

Pentru Phoebe, însă, Veneția a însemnat și altceva: demonstrația că o femeie poate îmbrăca Gucci și Alexander McQueen, poate păși pe unul dintre cele mai sofisticate covoare roșii ale lumii și poate refuza, în același timp, ideea că trebuie să fie perfect epilată, uscată și retușată pentru a avea dreptul să fie considerată glamour. Iar dacă intenția ei a fost sau nu să provoace, rezultatul este cert: Veneția a observat-o.

Foto: GettyImages & Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg