Pink, aspru criticată de fanii internauţi. Iată ce i-a făcut copilului său!

Actualizat:
jameson pink png

Celebra artistă este extrem de activă pe contul de Instagram, ţinându-şi la curent fanii internauţi cu toate activităţile ei. Ei bine, cea mai recentă ispravă a adus-o în mijlocul unui scandal.

Pink a născut acum 7 luni

Cei care urmăresc activitatea artistei de pe Instagram s-au isterizat la vedere acestei ultime fotografii. Aceştia au criticat-o pentru ceea ce face, argumentând că-şi pune băieţelul în vârstă de doar câteva luni într-un real pericol.

image

Despre ce vorbeau? Despre faptul că Pink gătea avându-l pe Jameson în marsupiu. Ce era greşit? Că gătea, micuţul de 7 luni fiind mult prea aproape de foc şi, implicit, de uleiul care ar fi putut sări pe chipul acestuia şi cauza – evident – arsuri grave.

”Frumoasă fotografie de familie, însă, te rog, nu-l mai purta pe Jameson în marsupiu când găteşti. Am auzit poveşti îngrozitoare care s-au întâmplat când mămicile făceau asta”, a fost reacţia unuia dintre fanii artistei.

Altul o sfătuieşte să-l poarte invers, dacă vrea ca băieţelul de şapte luni să fie în siguranţă: ”Şi eu îmi port mereu după mine. Cu excepţia momentului în care gătesc. O alternativă, dacă chiar trebuie să-l porţi în marsupiu, ar fi să-l porţi pe spate. Aşa n-ar mai fi cu faţa aproape de oale”. Mda, voi ce spuneţi? Şi-a pus Pink în pericol băieţelul?



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp