Placido Domingo, diagnosticat cu coronavirus. Cum se simte tenorul

Actualizat:
1 pla jpg jpeg

Placido Domingo a fost diagnosticat cu coronavirus. Tenorul de 79 de ani este acum izolat la domiciliu.

"Cred că este datoria mea morală să vă anunţ că am fost testat pozitiv pentru COVID-19, coronavirus. Eu şi familia mea suntem în autoizolare, atât timp cât va fi necesar din punct de vedere medical. În prezent suntem bine cu toţii, însă eu am avut simptome de febră şi tuse şi am decis să fiu testat, iar rezultatul a fost pozitiv. Vă rog să fiţi extrem de atenţi, să urmaţi regulile de bază, să vă spălaţi frecvent pe mâini, să staţi la cel puţin doi metri distanţă de ceilalţi, să faceţi tot ce vă stă în putere pentru a opri răspândirea virusului şi, mai ales, rămâneţi acasă dacă puteţi!”, a spus Placido Domingo.

Cunoscutul tenor a fost greu încercat în ultima vreme, iar cariera lui a avut de suferit, asta după ce nouă femei l-au acuzat de hărţuire sexuală. În declaraţiile publicate de Associated Press a fost strecurat un singur nume, mezzosoprana Patricia Wulf.

Domingo ar fi cerut anumite favoruri sexuale în schimbul unor slujbe, iar cele care refuzau aveau de suferit pe plan profesional. Evenimentele datează de la începutul anilor 1980 şi se întind pe 30 de ani. Una dintre femei spune că s-a trezit cu mâna lui Domingo sub fusta ei, iar alte trei persoane povestesc cum au fost sărutate cu forţa în culise, într-o cameră de hotel şi în timpul unei întâlniri la prânz.

După acest episod, tenorul a fost nevoit să îşi anuleze o serie de concerte.



Recente pe Ok! Magazine

Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg