Placido Domingo se luptă cu acuzaţiile de hărţuire sexuală, dar nu vrea să renunţe la cântat. Ce s-a decis la Berlin

Actualizat:
1 profimedia 0232290246 jpg jpeg

Placido Domingo va evolua pe scena Operei de Stat din Berlin, deşi tot mai multe voci cereau anularea reprezentaţiilor sale, informează DPA.

Artistul va cânta, aşa cum era prevăzut, în datele de 16 şi 21 ianuarie într-o montare a operei "La Traviata", de Giuseppe Verdi, au precizat reprezentanţii Operei de Stat din Berlin.

 Având în vedere acuzaţiile de hărţuire sexuală formulate în Statele Unite împotriva sa, o asociaţie la care sunt afiliate angajatele instituţiei a solicitat ca artistului să îi fie interzisă prezenţa pe scenele berlineze.

 Directorul Operei de Stat din Berlin, Matthias Schulz, a declarat că, deşi instituţia sa ia extrem de în serios orice acuzaţie de hărţuire sexuală, în acest caz, apariţiile lui Domingo pe scena Operei vor decurge aşa cum era planificat. 

  "În acest caz specific, menţinem apariţiile lui Placido Domingo, care s-a comportat întotdeauna într-o manieră exemplară cu noi în această instituţie şi nu văd o bază suficientă (...) pentru întreruperea contractului de lungă durată" cu acesta”, a precizat Matthias Schulz.

 Nouă femei îl acuză pe tenorul spaniol  Placido Domingo de hărţuire sexuală. În declaraţiile  publicate de Associated Press este strecurat un singur nume, mezzosoprana Patricia Wulf.

Domingo ar fi cerut anumite favoruri sexuale în schimbul unor slujbe, iar cele care refuzau aveau de suferit pe plan profesional. Evenimentele datează de la începutul anilor 1980 şi se întind pe 30 de ani. Una dintre femei spune că s-a trezit cu mâna lui Domingo sub fusta ei, iar alte trei persoane povestesc cum au fost sărutate cu forţa în culise, într-o cameră de hotel şi în timpul unei întâlniri la prânz.



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp