Povestea celebrei Tina Tuner: "Cum am supravieţuit dramelor..."

Actualizat:
3 tina turner 2 jpg jpeg

Artista şi-a făcut un cadou la împlinirea vârstei de 81 de ani, lansând a treia carte.

A avut o copilărie nefericită, dar şi un mariaj extrem de violent, a avut o tentativă de suicid şi dureroasa ironie a sorţii este că, în 2018, fiul ei, Craig, s-a sinucis. A trecut prin faliment, a renăscut din propria cenuşă, dar viaţa tot a lovit-o. Despre cum a reuşit să supravieţuiască emoţional în această călătorie a scris în cartea pe care a lansat- o pe 1 decembrie, Happiness Becomes You: A Guide to Changing Your Life for Good, un cadou pe care şi l-a făcut la împlinirea vârstei de 81 de ani, pe 26 noiembrie.

Tomul se adaugă cărţilor I, Tina, din 1986 şi My Love Story, din 2018, care dezvăluie traumele prin care a trecut. Legendara artistă a mărturisit în detaliu abuzurile la care a fost supusă în timpul mariajului cu Ike Turner, cu care s-a căsătorit în 1962, la 22 de ani. „Mi-a aruncat cafea fierbinte pe faţă, suferind arsuri de gradul trei. Mi-a folosit nasul pe post de sac de box de atâtea ori, încât ajunsesem să simt gustul sângelui pe gât atunci când cântam. Şi nici nu mai ştiam cum e să nu ai vânătăi pe corp“. Într-unul dintre cele mai disperate momente ale mariajului, în 1968, Tina a avut o tentativă de suicid: a înghiţit 50 de somnifere chiar înainte de un show pe care îl avea alături de Ike. Când s-a trezit pe patul de spital, acesta i-a spus: „Ar fi trebuit să mori!“. Abia în 1976 Tina a găsit puterea de a-şi părăsi soţul abuziv - după o bătaie cruntă primită în timpul unui turneu, a fugit din hotelul din Dallas unde se aflau cazaţi. Fără niciun ban în buzunar, a luat viaţa şi cariera de la capăt.

Ironia a făcut ca acum doi ani, viaţa să o lovească din nou: fiul ei, Craig, din relaţia cu saxofonistul Raymond Hill, s-a sinucis, împuşcându-se. Avea 59 de ani. Tina spune că a suferit un şoc, pentru că în urmă cu doar o lună vorbiseră la telefon: ea se afla la Zurich, el în Los Angeles, de unde îi spunea că e fericit pentru că a început o nouă relaţie. „Nu ştiu ce l-a împins în prăpastie. Atunci mi-a spus că a cunoscut o femeie pentru care simţea ceea ce nu mai simţise pentru nimeni şi că abia aştepta să o aducă în Elveţia de ziua lui, ca să o cunosc şi eu. Când am aflat ce s-a întâmplat, a fost cea mai tristă zi din viaţa mea de mamă. El mereu a fost un suflet chinuit“, spune Tina, care a trebuit ca la 79 de ani să găsească puterea de a trece peste încă o dramă. „Sunt o supravieţuitoare prin natura mea, dar am şi fost ajutată şi când spun asta, nu mă refer la succes şi bani, deşi am fost binecuvântată cu amândouă“, declară, pentru Vanity Fair, Tina, care trăieşte la Zurich împreună cu soţul ei, Erwin Bach, mai tânăr cu 17 ani decât ea. „Ajutorul a fost viaţa mea spirituală, graţie căreia am reuşit să simt adevărata fericire, cea indestructibilă, care nu depinde de circumstanţe materiale”, spune Tina, care a îmbrăţişat budismul. „Azi, lumea trece prin anxietate şi instabilitate. Şi am simţit că e momentul să împărtăşesc felul cum eu am depăşit obstacolele, pentru a-i inspira şi pe alţii.“



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg