Povestea de dragoste pe care nimeni nu o poate uita. De ce s-au despărţit Bruce Willis şi Demi Moore

Actualizat:
4 demi jpg jpeg

Bruce Willis, 65 de ani şi Demi Moore, 57 de ani, au fost format unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood.

În cei 13 ani de căsătorie, povestea lor a făcut înconjurul lumii. La 20 de ani de la divorţ, Willis şi Moore continuă să fie prieteni buni. Chiar şi izolarea au petrecut-o cu copiii lor în vila din Idaho. Bruce şi Demi au împreună trei fete, Rummer, 31 de ani, Scout, 28 de ani şi Tallulah, 26 de ani.

Cei doi s-au întâlnit pentru prima oară în 1987, la premierul unui film. Iubirea i-a lovit instantaneu. Romantismul lor părea fără de sfârşit, aşa că au ajuns rapid şi în faţa altarului. Câteva luni mai târziu, Demi a rămas însărcinată cu prima dintre cele trei fiice ale lor.

Când viaţa i-a adus pe acelaşi drum, actriţa era deja o vedetă, Ulterior, Demi a susţinut că Bruce o controla în acel moment şi şi-ar fi dorit ca ea să-şi îşi lase cariera pentru el şi familie. De asemenea, îşi dorea ca libertatea lui să nu fie îngrădită. Treptat a început să devină tot mai cunoscut, aşa că întâlnirile dintre ei erau tot mai rare. În 1998, au decis să se separe.

2 demi2 jpg jpeg

Demi a spus întotdeauna că Bruce este un tată bun, dar a simţit că este infidel şi indiferent faţă de căsătoria lor. De aceea, a decis să rupă relaţia. După divorţ, starul a început să se întâlnească cu tot mai multe vedete.. În 2009, s-a căsătorit cu Emma Heming. Astăzi sunt încă împreună şi au două fiice, Evelin şi Mabel.

3 dem3 jpg jpeg

 În 2005, Demi s-a căsătorit cu Ashton Kutcher, dar a divorţat în 2011.

Sentimentele dintre Bruce şi Demi nu s-au stins niciodată. Ei s-au susţinut şi atunci când Tallulah, fiica lor, a ajuns într-o clinică de dezintoxicare pentru consum de stupefiante şi alcool. Astăzi mai că sunt la un pas să îşi mai dea o şansă.



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg