Povestea lui Harrison Ford şi a Calistei Flockhart: "Când dragostea n-are vârstă"
Iubirea lor nu este dintre acelea care se descriu prin cuvinte precum pasiune sau atracţie nebună. Oamenii aştia şi-au unit destinele la vârste la care iubirea se pronunţă mai degrabă respectuos, iar diferenţa de 22 de ani dintre ei nu dădea mari şanse poveştii lor.
Harrison Ford şi Calista Flockhart
Şi totuşi, astăzi, când un Harrison Ford de 75 de ani îşi face apariţia pe covorul roşu alături de fragila lui soţie, Calista Flockhart, ajunsă la 53 de ani, îţi dai seama că iubirea loveşte acolo unde nu te aştepţi. Pentru că nimeni nu i-ar fi văzut împreună pe aventurosul Indiana Jones şi pe cosmopolita şi subţirica Ally McBeal. Să recunoaştem! Niciunul nu părea genul celuilalt. Bine, genul Calistei e cam greu să-l stabileşti, căci nu se ştie de vreo relaţie pe faţă şi recunoscută a acesteia înainte ca anul 2002 să i-l fi adus în viaţa ei pe un Ford destul de copt. Actorul din “Războiul Stelelelor” avea deja 60 de ani.
"Aveam 60 de ani când m-am îndrăgostit de Calista. M-a surprins foarte mult că reuşeam să mai fiu capabil să stabilesc o relaţie de lungă durată, să-mi iau angajamente de felul acesta", mărturiseşte Ford, astăzi.
După ce se zvonise că actriţa din Ally McBeal s-ar fi iubit cu doi cuceritori celebri precum Robert Downey Jr şi Jon Bon Jovi, aventuri care au rămas însă la stadiul de zvon, actriţa se găsea, la 37 de ani, singură şi fără vreo perspectivă de a se căsători sau de a deveni mamă. Iar asta a cântărit foarte mult, probabil, în decizia ei de a adopta, ca mamă singură, un băiat, pe Liam (16). Un an mai târziu, însă, la un afterparty de după gala Globurilor de Aur din 2002, Calista l-a întâlnit pe Harrison şi de acolo lucrurile au curs firesc, spre împlinirea amoroasă a amândurora. Actriţa a trebuit să depună ceva efort pentru a-i atrage atenţia lui Ford, aşa că a recurs la o binecunoscută metodă. A vărsat băutura ei pe Harrison, iar starul cu 22 de ani mai în vârstă decât ea a fost fermecat. Vă spuneam că iubirea lor a început respectuos şi aşa este, pentru că actriţa i-a cerut unui coleg din serialul Ally McBeal, actorul James Marsden, s-o însoţească la primele cine la restaurant cu Ford. Cam de modă veche, dar fie!
Alături de fiul lor adoptiv, Liam
Sau poate că amorezii n-au vrut să dea de bănuit, având în vedere că, pe atunci, Ford era căsătorit legal cu cea de-a doua lui soţie, scenarista Melissa Mathison, responsabilă pentru succesul filmului ET, printre altele. E drept că Han Solo se despărţise de aceasta în 2001, dar divorţul s-a pronunţat de-abia în 2004, la doi ani după ce actorul şi Calista formaseră un cuplu. Cu Melissa, Ford a fost căsătorit timp de 18 ani, iar oficializarea relaţiei lor a fost făcută în pripă şi fără mare tam-tam, într-o ceremonie civilă care a durat 15 minute, la Primăria din Santa Monica. Din legătura celor doi au rezultat doi copii, Malcolm (30) şi Georgia (27). Aceştia mai au încă doi fraţi de tată, din prima căsătorie a lui Ford cu iubita din facultate, Mary Marquardt: Ben Ford (50) şi Willard Ford (48), ambii taţi la rândul lor, cu câte doi copii de căciulă. Asta înseamnă că Flockhart se iubea cu un bărbat de patru ori bunic.
Dar pentru Calista a contat bărbatul, cu atât mai mult cu cât vorbim de unul de succes, chipeş şi cu simţul umorului. Iar în ceea ce priveşte romantismul, viaţa n-a fost, într-adevăr, foarte darnică cu ea, celelalte nume cu care se vehiculează c-ar fi avut scurte idile fiind regizorul Sam Mendes, fostul soţ al lui Kate Winslet, Ben Stiller şi comediantul Gary Shandling. Cine o cunoaştea pe firava actriţă, ştia că aceasta este atrasă de bărbaţii amuzanţi, creativi şi inteligenţi, iar Ford era unul dintre aceştia.
Şi era şi serios, lucru demonstrat atunci când l-a adoptat pe fiul Calistei, Liam, deşi era deja tatăl a patru copii biologici. Dar şi actriţa s-a dovedit o nevastă de nădejde, luând lecţii de gătit pentru a le prăgăti lui Ford şi copiilor lui mai mici mese în familie.
“Harrison şi Calista sunt foarte dedicaţi vieţii de familie. Liam a fost centrul vieţii lor dinainte şi după ce s-au căsătorit”, spune o sursă apropiată celor doi.
Trecut deja prin două mariaje, Ford nu s-a grăbit spre al treilea, iubindu-se fără acte cu Calista timp de şapte ani şi jumătate, înainte s-o ceară în căsătorie chiar de Sfântul Valentin, în 2009. Atâta romantism la 67 de ani? Se pare că este posibil.
În urmă cu şapte ani, aşadar, în luna iunie, Flockhart şi Ford îşi legau destinele la ferma guvernatorului statului New Mexico, din Santa Fe, iar întreg evenimentul a fost unul relaxat, dovadă şi ţinutele mirilor. Ford a purtat o pereche de blugi, iar soţia lui, o rochie albă de vară. Bine, cel puţin, că a ales alb…
O iubire care a început, spuneam, foarte puţin promiţător, în urmă cu 15 ani, pare să fie pentru totdeauna tocmai pentru că eroii poveştii noastre o trăiesc relaxat şi discret.
“Câteodată chiar îmi spun: «Wow, tot uit că el este cu 22 de ani mai mare decât mine!». Nu contează deloc în relaţia noastră. Îmi place cum arată la prima oră a dimineţii. Nu este frumos, este mai degrabă drăguţ. Arată ca un băieţandru”, spunea, mai demult, Calista.
Impresia a rămas aceeaşi, între timp."Harrison şi cu mine râdem mult, iar simţul umorului este totul pentru mine. Şi adevărul este că, de multe ori, mă simt eu mult mai în vârstă decât el."