Povestea vieţii Claudiei Cardinale, Primadonna italiană

17 aprilie, 2017
CLAUDIA CARDINALE png

Rivala unor dive absolute precum Sophia Loren şi Gina Lollobrigida, această Brigitte Bardot a Italiei şi-a petrecut peste şase decenii pe platourile de filmare şi a devenit – chiar şi la cei aproape 79 de ani ai săi – imaginea aniversară a Festivalului de Film de la Cannes 2017.

S-a mândrit cu formele ei voluptuoase în filmele în care a jucat, însă a tras linia în momentul în care scenariul presupunea să renunţe complet la haine.

Cu ocazia ediţiei aniversare a Festivalului de Film de la Cannes (care a împlinit 70 de ani), a fost dat publicităţii, pe 30 martie, posterul reprezentativ, cu Claudia Cardinale tânără şi retuşată în Photoshop. Lăsând deoparte scandalul creat pe marginea prelucrării excesive a imaginii divei, nu putem să nu semnalăm alegerea uneia dintre cele mai emblematice actriţe din istoria cinematografică ca simbol al frumuseţii nemuritoare. Dar cum a reuşit Claudia Cardinale să devină una dintre legendarele staruri de cinema? Claude Joséphine Rose Cardinale era încă elevă când a fost desemnată Cea mai frumoasă italiancă din Tunisia, ţară în care familia ei trăia de generaţii întregi. Premiul câştigat de tunisianca cu origini italiene şi franceze consta într-o invitaţie la Festivalul de film de la Veneţia, unde frumoasa adolescentă a fost remarcată de producători faimoşi din industria cinematografică. Fermecaţi până peste poate de frumuseţea ei, aceştia i-au propus să se stabilească în Italia pentru a-şi face negreşit debutul pe marele ecran. Surprinzător pentru o tânără provenită dintr-o zonă care n-avea multe de oferit, Claude i-a refuzat politicos. Abia după luni întregi de insistenţe din partea producătorilor, s-a lăsat convinsă şi a dat o şansă actoriei. „Am făcut primul meu film la 16 ani“, îşi aminteşte actriţa. „Regizorul francez René Vautier a venit, într-o bună zi, la şcoala mea, iar un an mai târziu filmam deja pentru Goha (1958), cu Omar Sharif.“

Imaginea aleasă pentru posterul Festivalului de Film de la Cannes 2017 a dat naştere unui scandal din cauza retuşărilor făcute fotografiei astfel încât Claudia Cardinale să pară mai slabă.

Adolescenta nu cunoştea pe-atunci nicio boabă de italiană, dar acest lucru n-a fost un impediment pentru cea care a devenit un adevărat star de cinema din momentul în care a călcat pentru prima dată într-un platou de filmări. A ajutat, ce-i drept şi faptul că vocea i-a fost dublată la această peliculă şi la multe altele care au urmat. De fapt, a fost protagonista a vreo duzină de filme – printre care şi producţiile de mare succes Rocco and his Brothers (1960) şi Girl with a Suitcase (1961) – până când i s-a permis să-şi folosească vocea. „Când lucram la 8½, Federico Fellini a spus că vrea să audă vocea mea în film. Dar ştiţi de ce am vocea aşa puternică? Când eram mică, nu prea vorbeam. Iar atunci când vorbeam, de fapt mă certam cu bărbaţii. Voiam să le demonstrez că femeile sunt egale cu ei. Vocea mea e ca a unui bărbat“, povesteşte diva despre începuturile carierei sale. Contrar aparenţelor, însă, nu actoria a fost visul ei dintotdeauna. „De când mă ştiu, mi-am dorit să călătoresc“, a recunoscut Cardinale. „Dar mi-am dat seama că actoria nu e altceva decât un paşaport internaţional. Şi am văzut întreaga lume datorită filmelor pe care le-am făcut“, a declarat încântată.

Se declară adepta stilului Armani, însă a purtat pe covorul roşu, de-a lungul anilor, numeroase ţinute semnate de designeri precum Nina Ricci şi Mary Quant.

Ajunsă, aşadar, în Italia, şi-a început studiile în domeniu la Roma, sub supravegherea Tinei Lattanzi, artista care le dubla în italiană pe Greta Garbo, Marlene Dietrich şi Rita Hayworth, dar a renunţat, pe nepusă masă, la imensa oportunitate de-a se lansa în cinematografie. Şi s-a întors, spre surprinderea tuturor, în Tunisia în 1965, unde a descoperit cu stupoare că era însărcinată. N-a primit vestea cu bucurie, având în vedere vârsta fragedă pe care o avea (18 ani) şi, mai ales, circumstanţele deloc îmbucurătoare în care s-a întâmplat conceperea copilului – rămăsese gravidă în urma unui viol săvârşit de un francez. Aflând de situaţia delicată în care se afla frumoasa gravidă – dar şi de şansa nesperată de-a exploata o tânără naivă, cu un potenţial imens – , influentul producător italian Franco Cristaldi s-a oferit s-o ajute pe viitoarea mămică să îl treacă în acte pe copilul Patrick ca fratele lui Cardinale, nu ca pe fiul ei. Însă înţelegerea celor doi a venit la pachet cu un preţ usturător pentru proaspăta mămică – cea care devenise între timp Claudia Cardinale semnase un contract care o obliga, timp de 18 ani, să asculte negreşit de Cristaldi, atât pe plan profesional (îi dicta de la proiectele în care avea voie să se implice, până la ce coafură să poarte şi câte kilograme să cântărească), cât şi în viaţa de zi cu zi, ca soţ cu acte-n regulă ce-i devenise în 1966.

După ce a văzut Şi Dumnezeu... a creat femeia (1956), cu Brigitte Bardot, Claudia s-a decis să dea o şansă actoriei. Iar faptul că a jucat împreună cu idolul ei din adolescenţă, în Once Upon a Time in the West, n-a fost decât un vis devenit realitate pentru Cardinale.

„Eram atât de naivă, nu ştiam de niciunele! Făceam câte patru filme pe an şi eram plătită infim“, a recunoscut actriţa mulţi ani mai târziu. Inutil să mai spunem că mariajul n-a reuşit decât s-o scutească de ruşinea aducerii pe lume a unui bastard, nimic mai mult, micuţul Patrick fiind, într-un final, adoptat de Cristaldi. Căsnicia nu i-a adus liniştea sufletească la care tânjea, iubirea lipsind cu desăvârşire între cei doi soţi. Singura împlinire a Claudiei, la acea vreme, era profesia. Încă de la primele cadre trase pe platourile de filmare, Cardinale şi-a luat în serios meseria. Nu-şi dorea să fie catalogată ca o fătucă frumoasă care apare şi ea prin filme (probabil de aceea nici n-a acceptat niciodată să apară nud pe marele ecran), aşa că s-a văzut nevoită să muncească din greu ca să devină actriţă în adevăratul sens al cuvântului. A îndrăznit să improvizeze când lucra cu marele regizor Federico Fellini, nu s-a dat în lături nici de la a-şi schimba drastic înfăţişarea (şi-a tuns pletele în fel şi chip, întocmai cum îi cerea scenariul) şi a insistat de fiecare dată să-şi facă propriile cascadorii. „Scena din Once Upon a Time in the West, când mă cert cu Brigitte Bardot, este cât se poate de reală. Toate vânătăile şi zgârieturile pe care le aveam erau adevărate“, spune cu mândrie.

image

Anii ’60 au fost apogeul carierei lui Cardinale, realizând atunci câteva dintre capodoperele cinematografiei europene, precum 8½ şi The Leopard. „Am ajuns în Italia într-un moment magic. Am colaborat cu regizori tineri şi foarte talentaţi“, spune făcând referire la Federico Fellini şi Luchino Visconti. „Când lucram cu Visconti aveam impresia că făceam teatru, pe când cu Fellini nu era nevoie de scenariu, totul se improviza.“ Asocierea cu un monstru-sacru precum Fellini i-a deschis larg porţile la Hollywood. Iar primul ei rol din Cetatea Filmului, obţinut în 1964, a fost cel din Circus World, unde le-a dat replica lui John Wayne şi Ritei Hayworth. „A fost o experienţă extraordinară tocmai pentru că am avut ocazia să lucrez cu asemenea actori. Plus că nu am folosit efecte speciale, trucaje, eu am fost cea care a interacţionat cu leii din film.“ Cu toate astea, nu şi-a dorit să-şi mute reşedinţa în Statele Unite. „Am locuit la Hollywood o perioadă îndelungată, Paul Newman chiar mi-a oferit o casă în care să stau… Am făcut numeroase filme minunate acolo şi chiar amprimit un contract pe termen lung.“ Pe care,cum altfel?!, l-a refuzat, spre uimirea tuturor producătorilor hollywoodieni, care nu i-au înţeles ezitarea. „Sunt europeancă“, încearcă ea să explice. „Trebuia să mă întorc în Europa. În adolescenţă, visam să călătoresc în toată lumea, atâta tot…“ Ceea ce a şi făcut. „Am fost singura actriţă care a acceptat să meargă în Amazonia“, povesteşte cu nesaţ despre aventurile ei. „M-au pus să dansez, timp de două ore, având numai oameni goi în jurul meu şi m-am conformat“, spune cu mândrie despre filmările din Brazilia pentru Fitzcarraldo (1982).

image

Mai mult, în anii ’60 şi ’70, nu de puţine ori se întâmpla să fie singura femeie din echipă. Cum de-a reuşit să răzbată într-o lume a bărbaţilor? „Nu m-a deranjat niciodată să lucrez aproape exclusiv cu bărbaţi. În copilărie, mă băteam tot timpul cu băieţii din simplul motiv că susţineam, cu toată sinceritatea, că femeile le sunt superioare bărbaţilor. Dar recunosc că trebuie să fii foarte puternică pentru a supravieţui în această industrie.“ Adevărul e că şi-a păstrat principiile intacte şi n-a acceptat compromisuri, indiferent cât de tentante au fost anumite proiecte de-a lungul timpului. Integritatea şi seriozitatea de care a dat tot timpul dovadă i-au construit o reputaţie impecabilă în industria cinematografică europeană şi chiar americană.

Bărbaţii faimoşi care i-au făcut curte „Am avut mulţi prieteni, bineînţeles că am avut: Alain Delon, Rock Hudson… Toţi numai prieteni la cataramă!“, spune plină de mister. Dar iubiţi? Curtată de cei mai mari donjuani ai anilor ’60-’70, Claudia Cardinale încearcă să ne convingă că nu s-a cuplat niciodată cu colegii de breaslă.

În ceea ce priveşte fericirea amoroasă, a cunoscut-o abia după ce mariajul cu Franco s-a încheiat (adică în 1975), iar destinul i l-a scos în cale pe regizorul Pasquale Squitieri, „singurul bărbat din viaţa mea“, cum îi spunea. După 42 de ani minunaţi petrecuţi împreună, Claudia şi Pasquale şi-au spus, însă, „Adio!“. Mai exact, pe 18 februarie 2017, partenerul de viaţă al vedetei s-a stins din viaţă, iar pierderea aproape insuportabilă i-a pricinuit Claudiei o depresie din care cu greu îşi revine. În prezent, Cardinale se menţine ocupată cu responsabilităţile pe care le are ca ambasador UNESCO. „Când eşti faimos, ai datoria de a vorbi în numele celor care nu au voce“, declara anul trecut susţinătoarea drepturilor femeilor şi ale copiilor. La aproape 79 de ani, încearcă zi de zi să se menţină cât mai activă. „N-o să mă opresc niciodată“, spunea în urmă cu câteva luni. „Odată ce te opreşti, pierzi şi pofta de viaţă, iar asta e, pentru mine, o sentinţă chiar mai rea decât moartea.“

Alain Delon. 

S-au întâlnit prima dată în Veneţia, când Claudia nu s-a putut abţine şi a exclamat: „Ce bărbat frumos!“. Câţiva ani mai târziu (în 1959, când au jucat în Rocco şi fraţii săi), şi-a păstrat impresia bună, însă nimeni, chipurile, n-a avut intenţii romantice.

Marcello Mastroianni.

Când lucrau împreună la Le bel Antonio, Marcello a invitat-o la dans pe Claudia. După ce sex simbolul italian i-a şoptit ceva la ureche frumoasei actriţe, aceasta a început să râdă zgomotos. A fost una dintre puţinele dăţi când Mastroianni a fost refuzat de o femeie. „Eram îndrăgostit de tine, de ce nu mă crezi?“, i-a tot spus actorul Claudiei de fiecare data când s-au mai întâlnit.

Federico Fellini. 

Pur şi simplu s-au adorat unul pe altul! La filmări, era un haos total din cauza metodei lui de-a realiza un film – fără scenariu, doar improvizaţii. Şi-au extins prietenia şi în afara platourilor de filmare, făcând plimbări lungi în zona rurală de lângă Roma. Cardinale s-a apropiat şi de partenera faimosului regizor, Giulietta Masina, cu care a fost prietenă.

Jean-Paul Belmondo.

S-au distrat de minune împreună! Ea se amuza teribil la glumele lui, iar el adora să fie clown-ul ei personal. La o petrecere, Claudia şi Jean- Paul şi-au petrecut întreaga seară sub masă, aruncând chifteluţe în invitaţi.

Pasquale Squitieri.

Iniţial, regizorul nu şi-a dorit-o pe Cardinale în filmul său I guappi, însă a cedat insistenţelor producătorilor ca ea să facă parte din distribuţia peliculei. Treptat, s-a îndrăgostit de ea şi şi-a propus s-o cucerească. Ştia că diva întorcea spatele tuturor bărbaţilor care îi făceau curte, aşa că s-a văzut nevoit să se arate indiferent, chiar distant în prezenţa ei. Şi, surprinzător, „abordarea“ lui a funcţionat! După încheierea filmărilor, Claudia a acceptat să se întâlnească cu el în Paris, în faţa bisericii Saint-Germain-des-Près, unde a luat naştere povestea lor de dragoste.

Foto: Rex Features/ Guliver/Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Fiica lui Michael Schumacher, Gina Schumacher, s a casatorit cu Iain Bethke   Instagram jpg
Pamela Anderson, Profimedia (5) jpg
FotoJet Nicole jpg
Roxana Ciuhulescu nasa de casatorie    FOTO Stefan Marin (28) jpeg
Rebel Wilson și Ramona Agruma, Profimedia (6) jpg
Angelina Jolie premiera Maria, GettyImages (4) jpg
Melania Trump   pagina oficiala jpg
Jennifer J Lo, Profimedia jpg
fiica prezentatoarei Raluca Moianu, Mara Ancuta, s a casatorit cu Virgil Boglea si e insarcinata cu baiat   Instagram jpg
Oana Paraschiv și Mihai Găinușă (2) jpg
FotoJet Mada jpg
Adelina Chivu la podcastul Fain si Simplu al lui Mihai Morar  (2) png
George și Amal Clooney la New York, GettyImages (6) jpg
Lana Del Rey, GettyImages (1) jpg
Simona Gherghe si Razvan Sandulescu cu Kate Hudson in Paxos   Instagram jpg
Michael și Catherine PNG
Brooklyn Beckham și Nicola Peltz, Profimedia (2) jpg
Distributia din Iubire cu parfum de lavanda   Antena 1 jpg