Premoniția lui Bruce Lee. Ce a prezis starul cu patru ani înainte să își găsească sfârșitul

Actualizat:
bruce114 jpg

Bruce Lee a murit la 32 de ani, dar averea pe care a lăsat-o este una considerabilă. Ieri s-au împlinit 49 de ani de la moartea tragică a lui Bruce Lee din cauza unui edem cerebral. El a lăsat în urmă o familie iubitoare, o moștenire cinematografică și milioanele căștigate din cariera sa de succes de la Hollywood , dar nu numai.

La aproape o jumătate de deceniu de la moartea sa, Lee rămâne o icoană culturală și este considerat unul dintre cei mai influenți artiști din artele marțiale din toate timpurile. 

Bruce Lee avea o avere netă estimată la 10 milioane de dolari (8,3 milioane de lire sterline) la momentul morții sale, precum și doi copii mici și o soție. 

Fiul său Brandon, care avea opt ani la acea vreme, practica artele marțiale alături de Lee și mergea pe platourile de filmare cu vedeta, ceea ce i-a determinat propria carieră în industrie. Fiica lui Lee, Shannon, avea doar patru ani când acesta a murit, dar va urma pașii tatălui ei în artele marțiale, studiind cu unul dintre foștii săi studenți. 

Se crede că soția sa, Linda Lee Cadwell, a moștenit cea mai mare parte din averea lui Lee după moartea sa și a câștigat drepturile de autor din lansările sale postume. 

Lee a început să-și acumuleze averea de 10 milioane de dolari (8,3 milioane de lire sterline) când era foarte tânăr, având primul său rol când avea doar un an. 

Și-a continuat cariera de actor de-a lungul copilăriei, iar până la 18 ani avea deja 20 de filme la activ.

Cu toate acestea, el a crescut într-o zonă din ce în ce mai periculoasă a Hong Kong-ului , ceea ce i-a determinat pe părinții săi să-l inițieze în artele marțiale, neștiind ce va însemna asta pentru destinul lui.

Lee s-a mutat în Statele Unite când era adolescent și a urmat cursurile Universității din Washington în 1959, unde și-a întâlnit soția. 

De asemenea, și-a înființat prima școală de arte marțiale în aceeași perioadă, Institutul Jun Fan Gung Fu din Seattle, și și-a extins constant afacerea, oferind o tehnică pe care o dezvoltase, care era mai înclinată spre luptele de stradă decât tehnicile formale. 

Caldwell și Lee aveau să se căsătorească în secret în 1964 și, câțiva ani mai târziu, el avea să-și facă debutul la televiziunea americană. 

Lee a lăsat în urmă o poveste de viață incredibilă și o avere grandioasă, pe care se presupune că a văzut-o venind. 

În 1969, Lee și-a conturat viitorul într-o scrisoare adresată lui însuși și a vorbit despre lucrurile pe care o să le realizeze înainte de moartea sa, care a  venit doar patru ani mai târziu. 

Scrisoarea, care este plină de obiective, spune că Lee va fi „prima super vedetă orientală cel mai bine plătită din Statele Unite”. 

bruce116 jpg

„Până la sfârșitul anului 1980 voi avea în posesia mea 10.000.000 de dolari (8,3 milioane de lire sterline)”.

Lee a murit în 1973, dar atinsese deja obiectivul de 10 milioane de dolari (8,3 milioane de lire sterline) pe care și-l fixase. 

Starul filmelor de acțiune părea invincibil pe ecran, asfel încât personalul spitalului care avea să îl vadă în ultimele momente a crezut că totul este o glumă la început.  Cu o lună înainte de moartea sa, Lee se prăbușise pe platouri, la ceea ce avea să fie ultimul film lansat după moartea sa. 

Vedeta a fost transportată de urgență la spital și diagnosticată cu un edem cerebral, pe care medicii au reușit să îl atenueze. 

Apoi, pe 20 iulie, în Hong Kong, după ce a luat un analgezic pentru o durere de cap, Lee avea să adoarmă și să nu se mai trezească niciodată. Zvonurile despre moartea sa bruscă nu s-au risipit nici astăzi.



Recente pe Ok! Magazine

Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png
imagine generata cu AI png
Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg