Preşedintele Zelenski, invitat special la Oscarurile de duminică? Discuţii intense au loc în acest moment

Actualizat:
1 zelenski oscar jpg jpeg

În noaptea de duminică, 27-28 martie, va avea loc ceremonia de acordare a premiilor Oscar şi, după cum era aşteptat din cauza climatului sanitar şi politic actual, va fi o ediţie specială. Surpriza pe care ar pregăti-o organizatorii îl are în prim plan pe eroul zilei, cel care îi ţine piept lui Putin de o lună, Volodomir Zelenski.

În momentul de faţă au loc discuţii intense între preşedintele ucrainean şi Academia de Film americană pentru a face posibilă o apariţie video a liderului de la Kiev în cadrul ceremoniei de acordare a mult râvnitelor statuete de aur, ne informează The Post.

Organizatorii evenimentului încă dezbat acest subiect şi urmează să decidă dacă Volodomir Zelenski va apărea în timpul transmisiei live sau nu. Nu există încă informaţii despre felul în care îşi va face acesta cunoscut mesajul – prin intermediul unui filmuleţ deja înregistrat sau adresându-se în direct audienţei.  

Cei care se ocupă de organizarea celui mai important eveniment din industria cinematografică nu s-au hotărât încă dacă să menţină evenimentul apolitic sau să se implice şi să atragă atenţia realităţii internaţionale care ne îngrijorează pe noi toţi în aceste zile.

Academia americană de Film a refuzat invitaţia publicaţiei The Post de a comenta despre acest subiect. Postul TV ABC, care transmite evenimentul, este în favoarea difuzării mesajului lui Zelenski, care este un fost actor cu o carieră politică răsunătoare în acest moment. Însă nici reprezentanţii canalului TV nu au ţinut să-şi facă cunoscută opinia în mod public.

Între timp, Mila Kunis, actriţă de origine ucraineană, care a treuşit să strângă 35 de milioane de dolari pentru ţara ei natală invadată de ruşi, se pregăteşte să susţină un discurs cu privire la ce se întâmplă acum în Ucraina. Zelenski şi-a exprimat public admiraţia pentru gentul actriţei hollywoodiene.

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg