Prima apariţie pe covorul roşu a familiei, după moartea fiului Jett. Travolta, alături de soţie şi copii la Cannes

Actualizat:
"Solo: A Star Wars Story" Red Carpet Arrivals   The 71st Annual Cannes Film Festival jpeg

La  nouă ani de când fiul său cel mare, Jett, a trecut în nefiinţă, John Travolta a apărut pe covorul roşu, la Cannes, alături de familie.

Travolta alături de familia sa

De regulă, John Travolta este foarte protector cu familia sa, mai ales că-n 2009 şi-a pierdut fiul în vârstă de 16 ani. Însă, ieri, a făcut o excepţie şi şi-a adus familia pe covorul roşu, la premiera filmului ”Gotti”, de la Cannes. Am avut, aşadar, ocazia de a-l vedea pe Travolta, alături de frumoasa lui soţie, actriţa Kelly Preston, dar şi de cei doi copii, Ella (18) şi micuţul Benjamin (7 ani).

Sunt căsătoriţi din 1991

Alături de fiica de 18 ani şi mezinul familiei, de 5 ani

Îmbrăcaţi la patru ace, zâmbitori şi uniţi, cei patru au defilat pe covorul roşu al Festivalului de Film de la Cannes şi au oferit ocazia tuturor de a vedea ce familie frumoasă sunt. Celebrul star radia de fericire, fiind flancat de cele două femei importante din viaţa lui, respectiv fiica adolescentă şi soţia în vârstă de 55 de ani. Ambele au ales să poarte ţinute alb & negru, elegante.

Din viaţa lor lipseşte Jett (centru), decedat în 2009



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg