Prima apariție publică a lui Alexandru Ciucu după anunțul divorțului de Alina Sorescu

Celebrul designer de costume bărbătești a onorat invitația Casei Regale de-a participa la serata de la Palatul Regal.

Alexandru Ciucu (4) jpg

Ca în fiecare an, în preajma zilei de naștere a Majestății Sale Margareta, Casa Regală organizează o nouă sesiune de decorări ale unor personalități publice românești, dar și de confirmări ale licențelor de Furnizori ai Casei Regale.

Astfel, zilele trecute, Custodele Coroanei a acordat, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Regal, în Sala Tronului, certificatul de Furnizor Regal unui număr de paisprezece personalități și companii. Printre aceștia s-a aflat și celebrul designer de costume bărbătești Alexandru Ciucu, a cărui calitate de Furnizor regal a fost reconfirmată și anul acesta, după o colaborare de 15 ani cu Familia Regală română.

„Sunt 15 ani de când, împreună cu tatăl meu și cu echipa mea de croitori, servim cu mândrie și devotament Casa Regală a României. Astăzi, Majestatea Sa Maragareta a României a decis să ne reînnoiască pentru a cincea oara consecutiv titlul de Furnizor Oficial al Casei Regale“, a notat Alexandru Ciucu, supranumit „couturierul Casei Regale“ sau „croitorul Regelui“, într-un mesaj postat pe pagina lui de socializare.

El apare zâmbitor în câteva fotografii alături de tatăl său, împreună cu care a fondat brandul Tata & Fiul, dar și de echipa sa de croitori.

Aceasta este prima apariție publică a lui Alexandru Ciucu după anunțul divorțului de Alina Sorescu de anul trecut, după 11 ani de mariaj și două fetițe frumoase, Elena Carolina (9) și Ana Raisa (6). Între timp, singurele imagini apărute cu designerul vestimentar au fost cele surprinse în drum spre instanța de judecată, acolo unde Alexandru Ciucu a obținut custodia comună a fetițelor sale, în sensul că judecătorul a decis ca ele să stea o săptămână cu mama lor, iar cealaltă săptămână cu tatăl lor. Procesul de divorț nu este, însă, încheiat, Alina Sorescu dorind să facă apel pentru ca „fetițele să nu fie plimbate dintr-o parte în alta până la 18 ani“ și „pentru a le crește într-un mediu stabil, așa cum le-am crescut de când le-am născut“.

FOTO: Daniel Angelescu/Casa Majestății Sale, Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg