Prima Doamnă a Franţei a ajuns la spital

Actualizat:
rtxze27 jpeg

După şocul dezvăluirilor publicate de revista de scandal „Closer“ cu privire la relaţia pe care preşedintele François Hollande ar avea-o cu o actriţă, Valérie Trierweiler a suferit o cădere nervoasă.

După şocul dezvăluirilor publicate de revista de scandal „Closer“ cu privire la relaţia pe care preşedintele François Hollande ar avea-o cu o actriţă, Valérie Trierweiler a suferit o cădere nervoasă.

Joi, la apariţia pe piaţă a ediţiei „Closer“ care anunţa scandaloasa legătură dintre François Hollande (59) şi actriţa Julie Gayet (41), fosta jurnalistă Valérie Trierweiler (48), partenera oficială a preşedintelui Franţei, a fost foarte marcată la vederea imaginilor publicate. Atât de marcată, încât a a fost internată „pentru odihnă şi efectuarea unor analize medicale“, scrie ziarul „Le Parisien“.

Deşi cuplul prezidenţial a păstrat tăcerea privind acest subiect incomod, François Hollande este supus presiunilor pentru clarificarea situaţiei personale, şeful statului urmând să facă marţi un anunţ important.

Georges Fenech, un parlamentar din cadrul partidului de opoziţie Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, de dreapta), a cerut demisia preşedintelui Francois Hollande, argumentând că există riscul "distrugerii valorilor naţiunii", după dezvăluirile privind relaţia amoroasă a şefului statului francez.

image

„Trebuie să se pună problema demisiei lui François Hollande înainte ca valorile care au fondat o naţiune să fie distruse definitiv", a scris Georges Fenech, deputat UMP de Rhône, pe propriul blog.

Parlamentarul a ridicat semne de întrebare în legătură cu cheltuirea fondurilor publice de către preşedintele socialist, criticat oricum pentru gestionarea crizei economice care afectează Franţa şi pentru o serie de măsuri controversate, inclusiv permiterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

„Cum să nu fim preocupaţi de prejudicii intolerabile aduse imaginii Franţei când şeful statului, care nu este un cetăţean ca ceilalţi, nu ezită să întreţină în faţa întregii lumi o relaţie nelegitimă la Elysée, fiind surprins pe scuter mergând la întâlniri galante, însoţit de agenţi de securitate remuneraţi din fonduri publice“, a scris deputatul UMP, conform site-ului postului Europe1, citat de Mediafax.

Citeşte şi:

François Hollande iubeşte o actriţă?

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png